Este primăvară pe-afară și încet, încet , se apropie de noi minunata , tainica și misterioasa Sărbătoare a Paștelui. Renaște , așadar , natura și  odată pe an, vine la noi  Invierea Domnului, o adevărata sărbătoare a sufletului .

Este vremea  când tot omul se apucă  de curățenia „generală” prin curte , prin casă , prin dulapuri, dar mai ales prin interiorul ființei sale, în sufletul său.  Odată cu Paștele ne amintim , mai mult ca oricând  , că avem și un suflet  de care trebuie să ne ocupăm în mod special. Plină de lumină şi linişte sufletească, Sărbătoarea Învierii ne îndeamnă să fim mai buni, mai curaţi, mai iertători.

Cum ne putem ajuta sufletul ? In multe feluri , da’ sugestivă mi se pare o povestioară aflată pe internet , a cărei acțiune se petrecea pe un drum de țară:

– Ascultă, omul lui Dumnezeu! Fii bun și ia-mă în căruță, căci uite, duc în spate sacul acesta din greu încărcat.

– Bucuros, dar uite, și căruță mea e din greu încărcată…  Dar, fie, uite aici în colț un locușor! Urcă!
Plecând cu căruța, la un răstimp căruțașul observă cu mirare că cel suit stă cu sacul în spate.
– Ce faci, omule? Pune sacul jos! Ce stai cu el în spate?
– Păi spuneai că duci greu în căruță, de aceea țin sacul în spate, să nu-ți fie prea greu. 🙂

În cele sufletești mulți creștini sunt la fel. Nu își aruncă sacul păcatelor în scaunul spovedaniei, pentru a primi eliberarea de ele. 

Din păcate, omul se învață cu purtatul sacului, precum măgarul cu samarul. Ajunge să nici nu-și mai dea seama de povara care îl apasă și se  învață cu anormalul ca fiind normal.

Așadar,  prin spovedanie și mai ales  prin pocăință se poate curăța și vindeca sufletul omului, pocăința fiind  ușa care ne scoate din întuneric și ne introduce în lumină.

Paştele aduce bucurii, pace şi o linişte deplină în suflet. Alături de cei dragi  să ne bucurăm de această sărbătoare minunată şi să-L cinstim pe Dumnezeu!