Neiertarea este clasificată în tratatele de medicina drept o boală. Potrivit dr. Steven Standiford, sef de chirurgie la Cancer Treatment Centers din America, refuzul de a ierta îi îmbolnăvește pe oameni.
Pornind de la această idee, terapia iertării este acum folosită pentru a ajuta la tratarea bolilor, cum ar fi cancerul.
„Este important sa tratezi rănile sau tulburările emoționale deoarece ele chiar pot împiedica reacțiile la tratamente, chiar dorința de a urma un tratament”, a explicat Standiford.
Dintre toți pacienții cu cancer, 61% au probleme cu iertarea, și dintre aceștia, la mai mult de jumătate sunt severe, potrivit unui studiu efectuat de Dr. Michael Barry, un preot și autor al cărții, Proiectul Iertarea.
„Inmagazinarea acestor emoții negative, această mânie și ură, creează o stare de anxietate cronică”, a spus el.
„Anxietatea cronică produce foarte previzibil exces de adrenalină și cortizol, ceea ce diminuează producția de celule natural killer, soldații corpului în lupta împotriva cancerului”, a explicat el.
Barry a mai spus că primul pas în procesul de învățare a iertării este sa realizăm cât de mult am fost iertați de Dumnezeu.
„Atunci când o persoană iartă din inimă – care este standardul de aur, vedem în Matei 18, iertarea din inimă – ea este capabila să găsească un sentiment de pace. Destul de des pacienții noștri se referă la faptul că se simt mai ușori. „ , a spus el.
Barry a mai spus că cei mai mulți oameni nu își dau seama ce furie și ură poartă, până când nu au lăsat-o să plece.
Sursa: cbn.com
Un material de luat în seamă pentru binele nostru și ,implicit , a celor din preajma noastră. Așadar , dacă avem în noi ură și mânie este momentul să scăpăm de ele acum și pentru totdeauna. Cu toții greșim , mai mult sau mai puțin, ș-atunci se cuvine să avem în reflex și iertarea ,despre care Mark Twain a spus că este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o. Ș-apoi „a greşi e omeneşte, a ierta e dumnezeieşte”. (A.Pope)
Este bine să ne amintim mereu de rugăciunea „Tatăl Nostru” în care solicităm iertarea noastră așa cum o facem și noi semenilor noștri …”și ne iartă nouă păcatele noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri „.
Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te ! Dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă!(H. Lacordaire). Nimic mai adevărat !
Lupta e mare până realizăm că iertarea este reală, profundă și durabilă, nu doar de „suprafață”. Frumos scris!
Bine spus, cea mai mare lupta este , de fapt, cu noi insine . Multumesc pentru intrare si cuvinte! O zi minunata si un w/e plin de frumuseti ! 🙂
Da, da, cu noi înșine, foarte adevărat. Asemenea și ție. Abia aștept să mai citesc înțelepciuni de la tine. 🙂
” Iarta-ti dusmanii dar…nu le uita numele ” JFK , si inca unul de la Ioan Gura de Aur citire : Nu exista fericire mai mare decat aceea de-a aduce flori la mormintele dusmanilor caci , abia atunci simti cu adevarat Puterea si Bunatatea lui Dumnezeu ! ” Stima si respectul meu M Cooper alaturi de urarea , de-a avea un week-end dupa dorinta dumitale !
Multumesc mult pentru tot , draga Marian !
O zi excelenta si o saptamana ,pe placul inimii tale ! Respect ! 🙂
Și dacă nu e deloc ușor să-i iertăm pe cei care ne greșesc, e cumplit de greu să ne iertăm pe noi.
Doamne , grea mai este ,uneori, relatia cu noi insine. Cea mai grea lupta pe care o dam este cu noi insine. Cu incredere si optimism , trebuie sa facem pace cu noi insine si sa ne simtim bine in pielea noastra . O zi minunata si o saptamana plina de bucurii ! 🙂
Zicea Josh Billings că ”nicio răzbunare nu este atât de completă ca iertarea”. Și înclin să cred că avea mare dreptate, pentru că în fața iertării chiar și cei mai puternici oameni se simt dezarmați.
Salutări și urări prielnice unui bun început de săptămână, dragă prietene! 🙂
Minunat si foarte „pe faza” citatul ales de tine , draga Petru ! Poate daca am realiza cu adevarat cat rau ne face neiertarea, cu siguranta ca am deveni mult mai iertatori …o zi faina in continuare !
Respect ! 🙂
Nu mă răzbun, dar nici nu pot să iert. Pot doar să uit. Problema mea…
Buna-i treaba si cu uitarea ! Tot binele din lume ti-l doresc ! 🙂
Iertarea merge mana in mana cu iubirea, simt eu. Am observat ca oamenii care nu sunt capabili sa iubeasca nu au puterea de a ierta. Probabil din cauza iubirii prea mari pentru propria persoana, din pricina mandriei.