O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând-o în valuri uriașe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere și producând curenți care pătrundeau în adânc ca plugurile de oțel și smulgeau din loc viețuitoarele marine, crustaceele și moluștele, purtându-le la zeci de metri de țărm.
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se și pornise, apa se domoli și se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii și mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie. Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo și echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen. Stelele marine erau aproape nemișcate. Trăgeau să moară.
În mulțime, ținut de mână de tatăl său, era și un copil care privea cu ochii plini de tristețe micuțele stele de mare; apoi luând-o la fugă, le dăduse în apă.
După aceea, se întoarse înapoi și repetă operațiunea.
De pe parapet, un om strigă spre el:
– Dar ce faci, măi copile?
– Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.
– Dar pe plaja asta sunt mii și mii de stele de mare: cu siguranță nu ai să poți să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poți schimba lucrurile!
Copilul zâmbi, se apleacă iar și mai culese o stea de mare și, aruncând-o în apă, răspunse:
– Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, își scoase pantofii și șosetele, apoi coborî și el pe plajă. Începu să adune stele de mare și să le arunce în apă.
O clipă mai târziu coborâră încă două fete și astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă.
După care alte sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Astfel fură salvate toate.
Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aibă cineva, chiar și un copil – îndrăzneala de a începe.
O minunată poveste despre puterea exemplului care poate provoca adevărate minuni. Asta pentru că „exemplul nu este principalul mijloc de a-i influența pe alții, ci singurul” .(Albert Schweitzer)
Ne-ar trebui cât mai mulți astfel de copii și tineri care să vină cu exemple. Dar și oameni care să fie receptivi la ele, așa cum au fost cei despre care e vorba în povestire.
Să auzim de bine! 🙂
Doamne cate exemple de tot felul trec pe langa noi, oamenii „mari”, unele le vedem , altele nu le bagam in seama. S-apoi, din pacate , exemplele negative sunt cele pe care ni le arata cel mai mult presa, media in general, si de care se tine cont , nu pentru a le elimina ci pentru a perpetua in ele…
O zi frumoasa sa ai, draga Petru si o saptamana plina de exemple pozitive care sa-ti imbunatateasca viata de zi cu zi ! 🙂
Cred că începutul poate veni de la fiecare dintre noi.Și trebuie…
Foarte adevarat….pic cu pic se face marea(s-apoi si oceanul)…o zi excelenta in tot ceea ce faci ! 🙂
Această povestioară mi-a adus aminte de o vacanță la mare, când intrasem în apă și vedeam multe buburuze căzute în apă. Am luat atâtea câte am putut și le-am pus pe prosop la uscat. 🙂
Nu este deloc greu a face bine…trebuie doar sa ne apucam sa o facem !
Această povestioară mi-a amintit de una dintre vacanțele mele de vară petrecute la mare, când adunam buburuze din apa mării pentru a le așeza pe prosopul uscat. Nici prin cap nu mi-a trecut că nu le voi putea salva pe toate și că din acest motiv gestul meu ar fi inutil. Pur și simplu mă concentram pe puținul pe care-l puteam face.
Minunat gestul tau …noi, oamenii mari, din pacate , de multe ori stim sa complicam lucrurile. Un lucru este sigur: simplu functioneaza, complicat, niciodata ! O zi fainaaaaaa !
Am scris ieri un comentariu pe care nu-l văd publicat. Nu e prima dată când întâmpin dificultatea asta pe blogul tău.
Eu le-am citit , deci este in regula. Cu multumiri !
Wonderful story
Thanks !