Înainte de a apela la suplimente alimentare şi vitamine pentru a mai reduce din nivelul colesterolului „rău“ – LDL – specialiştii recomandă să introducem în dietă acele alimente care pot face acest lucru în mod natural. Printre băuturile şi alimentele care ne pot fi aliate se numără vinul roşu, ceapa, usturoiul şi fasolea. Dar nu numai.
Nivelul crescut al colesterolului total, dar şi al celui „rău“ – LDL – este primul pas către o boală cardiovasculară. De aici şi importanţa ţinerii sub control a acestui parametru imprtant pentru sănătatea noastră.
Vinul roşu. Specialiştii ne oferă încă un motiv pentru care putem trece această băutură pe lista celor benefice pentru sănătate. Potrivit unui studiu al Universităţii Complutense din Spania un pahar de vin roşu pe zi reduce cu 9% nivelul colesterolului „rău“.
Somonul şi peştele gras. Omega 3 sunt grăsimi sănătoase care se găsesc din belşug în somon şi alte tipuri de peşte (sardine, hering). Nu doar că somonul este unul din alimentele benefice pentru creier, dar specialiştii susţin că repertoriul de beneficii trebuie extins şi asupra colesterolului. Înlocuirea grăsimilor saturate din organism cu omega 3 din peşte poate reduce colesterolul cu 4%.
Usturoiul. Pe lângă faptul că este un condiment care dă savoare felurilor de mâncare, usturoiul completează şi lista aliementelor care reduc nivelul LDL, reduce tensiunea arterială şi protejează împotriva infecţiilor. Studiile recente au evidenţiat rolul pe care colesterolul îl are în desfundarea vaselor de sânge, eliminarea plăcilor şi a depunerilor la nivelul arterelor. Cantitatea recomandată este de 2-4 căţei pe zi.
Ceapa. La fel ca şi usturoiul, şi ceapa conţine alinază, un compus care este responsabil de lăcrimarea ochilor atunci când o feliem şi care este un contributor de nădejde în prevenirea bolilor de inimă. Alături de alinază, alţi compuşi precum quercetină, saponine, steroli, ajută la reducerea colesterolului şi îmbunătăţirea stării de sănătate.
Sursa: adevarul.ro
Sus paharul ,la mai mare, cu sănătate , că-i mai bună decât toate ! … dar cu recomandarea : Doar un pahar pe zi , exact atât cât să ne fie bine ! 🙂
Toate îmi plac și le-am introdus în alimentație, cu excepția vinului roșu. Dacă l-aș suporta…
Bun ii si cel alb , asa in limite moderate…tot binele!
Si eu la fel ca domnul Petru, fara vin rosu, ca nu beau alcool deloc. Dar somonul si ceapa si usturoiul tare imi plac. Si se pare ca am mosternire de la tata colesterolul mare, care creste pe baza de stres, acum stiu cum sa il tratez 🙂