De cele mai multe ori copiii descoperă totul în nimic și în mod bizar , oamenii mari nu găsesc nimic în toate. Haideti , așadar , să citim împreună frumoasa poveste Bunicul şi nepotul a lui Lev Tolstoi, din care să tragem concluziile corecte .
A fost odată un bătrân împovărat de ani. Şi de bătrân ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise şi-i tremurau genunchii la orice mişcare. Când şedea la masă să mănânce, abia mai putea să ţină lingura în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.
Şi văzând până unde ajunsese bătrânul cu nevolnicia, fiul şi noră-sa se umplură de scârbă. Nu-i mai aşezară să mănânce cu ei la masă, ci-l puseră într-un colţ, lângă vatră.
Şi din ziua aceea îi dădeau mâncarea într-o strachină de lut, şi nici măcar atât cât să se sature. Bătrânul căta cu jind la masa încărcată cu bucate, şi ochii lui lăcrimau de amărăciune.
Într-o zi, strachina de lut îi scăpă din mâinile cuprinse de tremur; căzu pe jos şi se făcu cioburi. Când văzu asta, nora apucă să-l certe de zor, dar bătrânul se închisese în amărăciunea lui şi nu scotea o vorbă. Din când în când, numai, scăpa câte-un oftat adânc.
„Asta e prea de tot!” îşi spuseră în sinea lor bărbatul şi nevasta. Şi-i cumpărară din târg o strachină de lemn, pe câteva părăluţe. Bietul bătrân trebui să mănânce de aici înainte doar din strachina de lemn.
Şi iată că odată, înspre seară, cum şedeau cu toţii în odaie, nepoţelul, să tot fi avut gâgâlicea de copil vreo patru anişori, începu a-şi face de joacă cu nişte scândurele.
– Ce faci tu acolo? îl întrebă taică-său.
– Fac şi eu o covăţică, îi răspunse copilaşul, din care să mănânce tata şi mama, când n-or mai fi în putere, ca bunicul!
Amândoi cătară mult timp unul la altul şi de amar şi de rusine îi podidi plânsul. Îl poftiră de îndată pe bătrân să se aşeze la masa lor şi, din ziua aceea, mâncară iarăşi cu toţii împreună. Şi din când în când se mai întâmpla ca bătrânul să verse din mancare, acum însă nu-l mai lua nimeni la rost…
De fapt , această poveste este una adresată ,mai degrabă ,adulților și asta pentru că iată cum un copilaș de doar patru anișori, ne dă o adevărată lecție de viață.
Frumos spunea marele Voltaire: Vocea care spune tuturor oamenilor „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, va fi întotdeauna auzită de la un capăt la celălalt al universului.
Multumesc pentru articol
Sau „cum îți așterni, așa dormi”, tot un proverb care e valabil și în această privință. Să fim atenți ce exemple dăm copiilor, pentru că se pot ușor repercuta asupra noastră.
Îți doresc să fii mândru de urmașii tăi, dragă prietene! 🙂
Foarte fain spus …as mai adauga – Ce tie nu-ti (va) place altuia nu-i face !
Multumiri pentru urare si pentru tot , draga Petru ! 🙂
O zi frumoasa de joi ! 🙂
Emoționant! Mulțumesc prieten drag! Zi minunata ca sufletul tau!
Multumesc si eu .
O zi faina ! 🙂
Deosebit, multumesc ! 😉
🙂
La spital cand viziezi pe cei dragi primesti halat si papuci…Cei ce merg sa-si viziteze pe cei apropiati la Casa de batrani,sa primeasca o copie a acestei adevarate lectii de viata !
Perfect de acord cu tine .
O zi excelenta ! 🙂
Da, așa este un copil uneori ne poate da o lecție de viață extraordinară.
Roata, roată merge- spune o vorbă bătrânescă. Frumos!
Buna si adevarata vorba din batrani . Multumesc mult !
O zi minunata si o saptamana asa cum ti-o doresti ! 🙂
Intotdeauna mi-a placut povestea asta. Ca si vorbele lui Voltaire. Le-am spus-o copiilor mei si i-am invatat ca respectul si grija fata de cei in varsta su stau doar in cuvinte frumoase si abia astept sa-mi creasca nepotii suficient de mult incat sa-i pot invata si pe ei.
Timpul nu iarta pe nimeni si cred ca asta e bine sa o invatam atunci cand suntem tineri si credem ca suntem invincibili si avem toata lumea la picioare.
O zi frumoasa sa ai !
Cu siguranta faci o treaba foarte buna si utila pentru cei dragi tie…cu cat reusim sa o facem mai din timp cu atat mai bine pentru cei din jurul nostru , dar si pentru noi . Asta pentru ca „cum iti asterni asa dormi”.
O zi excelenta ! 🙂
Am auzit povestirea in urma cu…multe , prea multe zeci de ani , pentru a o mai considera storcatoare d e lacrimi sau mustind de intzelepciune . Si-nainte vreme – azi cu atat mai mult – copii au dat ” strachini de lemn ” parintilor pe care nu se-ndura Dumnezeu sa-i ia langa El in timp util si-i lasa pe capul copiilor …prea multi ani . Azilele sant pline , spitalele de-asemenea !!! Cati s-au rusinat la observatiile de bun simt facute de naivitatea unui copil ATUNCI este greu de cuantificat AZI mai ales ca , in urma cu doar cateva zile un copil avand abia 9 ani si-a ucis bunica iar ca asta….destui povestiri din pacate . Deci , avand in vedere faptul ca acel copilas avea doar 4 anisori , este evident ca nimeni n-a bagat in minte si-n inima povestirea insa MAJORITATEA vor avea parte la randul lor…. de-o „strachina de lemn ” . M.Cooper , doresc la toata lumea – DECI SI DUMITALE 😉 – sa n-aiva parte s-ajunga sa manance in putinele zile de viata ramase , din STRACHINA DE LEMN ci , LA LOC DE CINSTE IN FRUNTEA MESEI ! Respect , mila si intelegere pentru cei ce-si spala la ora asta „strachinile de lemn ” !
Multumiri pentru gandurile alese, draga Marian ! Doamne ajuta !
Mi-am amintit imediat povestea. Era inclusă în manualul de Citire la clasele mici, la partea de lecturi. Nu mai știu prin ce clasă. Sunt așa mulți ani de atunci. Nu știam că a scris-o Tolstoi. Povestea descrie o realitate dură. Bătrânețea devine o povară pentru ceilalți, care uită că tuturor ne vine rândul să… nu mai fim tineri și puternici. Iar pe cei dragi… nu îi avem veșnic alături. Vine o vreme când ni i-am dori în preajmă, chiar și așa, neputincioși și neajutorați…
Minunată poveste. O seară bună! 🙂
Viata , viata legata cu ata ! Asa este facuta viata, parintii imbatranesc, copiii cresc mari, devenind parinti la randul lor cu responsabilitati …sigur dragostea dintre copil si parinte nu ar trebui sa fie alterata de trecerea timpului…
O zu frumoasa ! 🙂