Top 10 citate celebre…de la Platon citire

descurajare

          Platon a fost un filozof al Greciei antice și fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea filosofiei, în special a tradiției Occidentale.S-a născut la Atena într-o familie aristocratică, Platon (c. 427–347 î.e.n.) a avut parte de o educaţie aleasă, aşa cum i se cuvenea oricărui tânăr grec înstărit. A fost profund influenţat de ilustrul filozof Socrate şi de discipolii gânditorului şi matematicianului Pitagora.

       Iată câteva din cele mai frumoase citate pe care ni le-a lăsat ,spre liniștea sufletului și neliniștea minții : 

1.Căutând binele altora, îl găsim pe al nostru

2.Cuvintele false nu sunt doar rele, ele infectează sufletul cu răutate

3.Nu descuraja niciodată pe cineva care progresează, indiferent cât de încet o face

4.A iubi înseamnă căutarea jumătății întregului din care ai făcut cândva parte

5.Putem să-i iertăm pe copiii care se tem de întuneric, dar adevărata tragedie este a adulților care se tem de lumină

6.Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli

7.Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi

8.Curajul înseamnă să știi de ce anume să nu-ți fie frică

9.Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi

10.Aşa se face că măsura şi proporţia merg mână în mână cu frumosul şi virtutea… Când nu putem surprinde binele printr-o singură idee, îl definim prin trei: prin frumuseţe, proporţie şi adevăr

2 comentarii la articolul “Top 10 citate celebre…de la Platon citire

  1. Mare filozof! Cred că de la el m-am molipsit de virusul iubirii platonice. 🙂
    O săptămână mai bună ca precedenta, dar mai puțin bună decât cea viitoare! 😉

Lasă un comentariu