În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă. Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.
Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.
Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.(sursa: internetul)
Un lucru este sigur : „Nevoia îl învaţă pe om”. A spus-o Anton Pann. Marile decoperiri ale omenirii au la baza nevoia omului de a-și ușura viața , la care se adaugă , obligatoriu , o dorința arzătoare a cuiva de a schimba ceva în lumea asta.
Așadar, pentru a schimba lumea este nevoie, obligatoriu, ca cineva sa facă primul pas.
Frumoasă pildă și de mare folos e tâlcul ei. E greu să ne schimbăm noi, dar cu atât mai mult trebuie să încercăm, zi cu zi, pas cu pas.
Incercarea moarte n-are. Bine spunea Maina Tereza-„Ce poţi să faci pentru a aduce pacea în lume? Du-te acasă şi iubeşte-ţi familia!”
O zi excelenta ! 🙂