Judecăm oamenii încă de la prima întâlnire, din primele priviri, din primele cuvinte rostite , adică după aparențe . De cele mai multe ori , o știm prea bine, aparențele înșală. Este de preferat ca mai întâi să cunoaștem îndeajuns de mult persoana și abia atunci ne putem permite sa o judecăm chiar dacă nu avem dreptul sa o facem.
În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”.
Un băieţel de 9 ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş.
Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 15 şi 30 dolari.
Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi.
Numără 3 dolari … şi apoi întreabă:
-Aş putea vedea căţeluşii?” Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, iar din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 6 căţeluşi frumoşi. Al şaptelea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia! Băieţelul întreabă: “
– De ce căţeluşul ăsta şchioapătă ?” Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi așa va şchiopăta toată viaţa! “
– Acesta-i căţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
– Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
Copilul s-a supărat şi a răspuns:
– Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 1 dolar, până voi achita preţul lui întreg!”
– Eşti sigur că vrei acest căţeluş ? Din păcate niciodată nu va putea fugi ,sau juca ,sau sări precum ceilalţi!
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
– Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
– Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!
De cele mai multe ori , noi oamenii, judecăm și tragem concluzii după prima impresie, după lucruri de suprafață fără să pătrundem în profunzime. Ș-apoi în viaţă nu contează cine sau ce eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care nu te părăsește când apare furtuna…pe bună dreptate se spune că dacă vrei să-ți cunoști prietenii adevărați, așteaptă să vină o furtună în viața ta și fii atent câți mai rămân în jurul tău …cu siguranță foarte puțini , și asta pentru că „prietenii de vreme bună” te-au părăsit.
Și încă ceva : înainte de a pune etichete altora , fii atent la tine, privește-ți întregul tău și nu te judeca după aparențe nici pe tine. Ești întreg cu toate calitățile și defectele tale, care te fac unic în lumea asta. Privește-te dincolo de ce se vede la tine,fii atent la ce știi, la ce crezi și la ce trăiești.
Înțelept mesaj. Prinde bine oricând. Mulțumiri!
(m-am mutat aici: http://maculatorul.wordpress.com)
Multumesc pentru vizita …o zi minunta si succes la noua adresa ! 🙂
As fi apasat butonul imi place de doua ori.
Multumesc si eu …tot de doua ori ! o zi faina ! 🙂
” pe bună dreptate se spune că dacă vrei să-ți cunoști prietenii adevărați, așteaptă să vină o furtună în viața ta și fii atent câți mai rămân în jurul tău …cu siguranță foarte puțini , și asta pentru că „prietenii de vreme bună” te-au părăsit.” Habar n-ai ce mare adevar ai rostit M Cooper ! ” Ești întreg cu toate calitățile și defectele tale, care te fac unic în lumea asta. ” Pana si aici , cred ca nu realizezi adevarul cuprins de aceste cuvinte caci se aseamana cu cuvintele Mantuitorului : FIECARE DINTRE VOI , SUNTETI UNICI INAINTEA TATALUI MEU DIN CERURI . M Cooper , respect deosebit si … ma-nclin inaintea unicitatii dumitale atat de placuta lui Dumnezeu !
Multumiri alese , draga Marian ! Tot binele din lume ti-l doresc ! 🙂
O povestire care mă face să simt un nod în gât de fiecare dată când o citesc, nu numai pentru că întâlnim prejudecăți frecvente de acest gen, dar și pentru că noi suntem ispitiți să cădem pradă acestui păcat. Mulțumiri pentru inspirație și urări pentru o seară faină, dragă prietene! 🙂
Mai trist este ,draga Petru , ca in Romania acest fenomen este la „ea acasa” …cunosc pe cineva care isi duce viata in scaunul cu rotile si traieste in SUA…vine in Romania, adica la el acasa , si se simte cu adevarat handicapat(toata lumea ii spune „saracu de el”)…in schim acolo in America se simte un om NORMAL…in rest tot binele din lume sa-l ai si o seara excelenta, suflet mare ce esti ! 🙂
Am republicat pe blogul meu (https://daurel.wordpress.com/2017/11/15/articol-motivational/) povestea. Sper sa nu fie cu suparare.
Cine se supara i se taie nasul 🙂 …Multumesc mult !
O zi excelenta !