Într-o mare localitate se zidise o biserică frumoasă, dar pentru terminarea ei și a anexelor mai trebuiau vreo 10.000 de arginti.

Cei din consiliul bisericii stăteau într-una din zile sub turla bisericii şi se sfătuiau și se tot întrebau de unde să ia banii necesari finalizării lucrărilor.

Se gândeau la oamenii cei mai înstăriți din oraş, care ar putea să ajute biserica, se tinguiau de zgircenia acestora si necredinta lor.

Dar stând ei aşa de vorbă, deodată căzu exact între ei o grindă mare de lemn, care scăpase de sus dulgherilor, dar iată minune mare pentru că aceasta  nu a lovit pe nimeni și toți au rămas nevătămați dar foarte speriați.

Atunci acela de care fusese cel mai aproape nenorocirea zise cu mare glas:

-Dau eu 5.000 de arginți căci iată era să mor!

Apoi imediat după acesta săriră si ceilalți care fuseseră în aceiași situație și oferiră diferența de sumă până la 10.000 de arginți.                                                                                       

Astfel petrecându-se, suma de bani se strânse imediat  deși până mai devreme niciunul nu găsise în buzunar și in conștiință să dea vreun ban bisericii ci din contră bârfeau pe cei bogați pentru zgârcenia și necredința lor. Dar iată că

acum înspăimântați de ceea ce li se putea întâmpla și-au dat seama de faptele lor si au găsit de îndată suma necesară pentru finalizarea bisericii.

         A trebuit să cadă o grindă între cei trei pentru ca să lase zgârcenia la o parte și a rezolva problema. În fapt   Dumnezeu le-a mustrat necredința, proasta purtare și chiar zgârcenia!

           Este bine să ne gândim fiecare dintre noi la câte situații de acest gen suntem supuși în viață și reacționăm exact precum cei din povestea de mai sus! Zgârcitul nici el nu mănâncă, dar nici pe altul nu va să vază mâncând.

Se spune că  zgârciţii îngrămădesc la avere ca şi cum n-ar trebui să moară niciodată, iar cei risipitori cheltuiesc ca şi cum ar trebui să moară imediat. Cu siguranță ,un echilibru intre cele doua situații ar fi de preferat.