Construiesc o catedrală

maxima-2O povestire a lui Charles Péguy prezintă un om din Evul Mediu care merge pe jos până la Chartres şi care, în drumul lui, întâlneşte un ins care făcea meseria cea mai grea dintre toate: spărgea piatră.

– Trăiesc ca un câine, i-a spus pietrarul. Bătut de ploi, de vânt, de grindină, de soare, fac o muncă istovitoare şi prost plătită. Viaţa mea nu preţuieşte nici cât o ceapă degerată. Nici nu merită numită viaţă.

 Ceva mai departe, acelaşi om întâlneşte un alt muncitor care spărgea piatră, dar care vedea lucrurile cu totul altfel.

– Da, este o muncă grea, i-a spus el, dar cel puţin am de lucru, pot să-mi hrănesc nevasta şi copiii. Apoi, trăiesc în aer liber, văd lumea care trece, nu mă plâng. Alţii o duc mai rău decât mine.

 În fine, ceva mai departe, a întâlnit un al treilea pietrar care l-a privit în ochi şi i-a spus:

– Eu construiesc o catedrală.

        Este foarte posibil să fi citit povestea, dar merită recitită din când în când, asta pentru a ne ajuta să traducem tot ceea ce ni se-tâmplă cu  mai mult optimism . La urma urmei faptul că vedem aceleași lucruri diferit ne transformă în învingători sau învinși, în fericiți sau nemulțumiți  . Cât adevăr în spusele lui  Denis Waitley ,

„Învinșii văd străzile acoperite de gheață, iar învingătorii își pun în picioare patinele.”

Lasă un comentariu