O minunată poezie al unui autor necunoscut, deși lungă, merită citită „cap-coadă” ;cu cât o „pătrunzi” mai tare , cu atât mai mult îți va ajunge direct la suflet .
Intr-un sat un biet mosneag,
Chinuit de vremuri rele,
Isi facuse un bordei,
De pamant si de nuiele.
Chiar la marginea padurii,
La tulpina unui fag,
In mijlocul creaturii,
Locuia bietul mosneag.
Fara nici o mangaiere,
Fara nici un ajutor,
Razimat in doua carje,
Sprijinea al sau picior.
Chinuit asa sarmanul,
Isi ducea al vietii fel,
Pana cand l-aduce unul
Din bordei la cimitir.
Cand si cand pornea mosneagul,
Inspre sat la sarbatori,
Garbovit cu sacu-n spate,
Sa cerseasca de mancare.
Si in loc de multumire,
Le spunea vorba ce-i place,
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”
An cu an trecut-au iute,
Multi n-aintea lui murise,
Pe el harul si iubirea,
Domnului il sprijini-se.
Si din cand in cand cu jale,
Inspre sat pornea mosneagul,
Fara a schimba nici macar,
Sacul, carjea sau sumanul.
Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa,
II da ceva de mancare.
El in loc de multumire,
Le spunea, plecand in pace:
” Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face „.
Intr-o zi o gospodina,
Din înalta societate,
Egoista, fara mila,
Si plina de rautate,
Se gandi cum s-amuteasca
Glasul celui cersetor,
Ce cersea de-atat vreme,
Pe la poarta tuturor.
Repede facu o paine,
Din faina cea mai alba,
Si pusa-i otrava-ntransa,
Si-apoi o coapse-n graba.
Si cand vine cersetorul,
I-o da painea otravita,
Si-a ei inima tresare,
Ca de-acuma cersetorul
Nu va mai veni la poarta.
Iar mosneagul isi ia darul,
Privindu-l cu bucurie,
Fiind painea cea frumoasa
Se gandeste s-o mai tie,
Isi repeta apoi zicala,
Ce asa de mult ii place:
‘Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’.
Dupa ce colinda satul,
Se intoarce la bordei,
Obosit se odihneste,
Pe un scaunel de tei.
Dar nu se aseaza bine,
Cand se-arata pe carare,
Un flacau, voinic din sat,
Venind de la vanatoare.
Obosit si rupt de foame,
Dupa el venea un caine,
Rataci-se prin padure,
Fara nici un strop de paine.
Vine la bordei la mosul,
Si-l intreba cu mirare:
„Mosule sa nu te superi,
Nu ai ceva de mancare? „
„Cum sa nu” raspunse mosul,
„Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale,
O paine alba mi-a dat.
Ia-o taica, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace”
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”.
Dupa ce manca feciorul,
Multumind pleaca spre sat
Fara-a banui sarmanul,
De aceea ce s-antamplat.
Ajungand acasa bine,
Mamasa-l inbratiseaza,
Se dezbraca si in fine,
El la masa se aseaza.
Insa feciorul de-odata,
Se ridica in picioare,
” Vai, mi-e rau, mi-e rau
O mama,mama mor
Totul ma doare”.
Mama-sa se ingrozeste,
El se vaita disperat,
„Cum!Ce ai? intreaba mama,
Spune-mi draga ce-ai mancat?”
„N-am mancat, raspunse fiul,
Decat painea cea frumoasa,
Ce ai dat la cersetorul,
Astazi cand a fost pe-acasa”.
Un fior de groaza-atuncea,
Mame-i inima-i cuprinse,
Fiul ei isi da suflarea,
Si in fata ei se stinge.
Ingrozita se arunca,
Peste-a fiului ei fata,
Si cu mana tremuranda
Dupa gat i se agata.
Apoi isi priveste fapta
Corpul lui i se raceste,
Iata cum Acel din Ceruri,
Orice fapta rasplateste.
Si-n urechi ii suna glasul
Mosului ce nu mai tace
„Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”.
O poezie de suflet.
Asa este…de suflet pentru suflet !
Deși cunoșteam această compoziție, am lecturat-o cu aceeași plăcere, tocmai fiindcă mesajul e atât de clar transmis printr-o povestire veridică și impresionantă. Mulțumiri și salutări de peste deal, dragă prietene! 🙂
Este ca o apa lin curgatoare care iti unge sufletul . Multumiri pentru urari , draga Petru, din partea mea, de la Mures la Mara(mures) iti transmit razele unui soare care arata a primavara ! 🙂
Într-adevăr…dacă oamenii ar înțelege…că: Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face”. 🙂
De multe ori, noi oamenii uitam de acea regula de de aur , care spune ca ” ce tie nu-ti place altuia nu-i face ” ….S-apoi cine sapă groapa altuia, cade singur în ea. O zi excelenta ! 🙂
Am mai auzit aceasta poezie { DE FAPT , O PILDA } mai nu stiu cand , cu foarte multi ani in urma , la o slujba de duminica pe care-o tinea preotul profesor Constantin Galeriu . In afara de-a spune ce-am spus si-atunci , altceva chiar nu mai e de spus : O PILDA ABSOLUT TULBURATOARE ! De fapt o trimetere la cuvintele Mantuitorului : ” face-ti oamenilor ceea ce doriti ca ei sa va faca voua caci binele , cu bine se rasplateste ” . Respect M Cooper !
La fel mi s-a intamplat si mie, draga Marian- tot la o slujba de duminica am auzit aceasta minunata poezie/pilda/lectie de viata. Multumesc mult si pentru -” face-ti oamenilor ceea ce doriti ca ei sa va faca voua caci binele , cu bine se rasplateste ” . O zi excelenta ! 🙂
Supeeeer.
Big Like 🙂
Multumesc ! O zi faina si o saptamana plina de bucurii ! 🙂
O pilda din pacate azi uitata de cei mai multi dintre noi, care isi spun ca, prinsi in reteaua tot mai complicata a cotidianului, abia au timp sa se gandeasca la ei, de ce s-ar mai gandi si la ceilalti?
M-a rascolit ca de fiecare data cand am auzit-o si m-a facut sa ma intreb de cate ori nu oi fi spus si eu lasa-l sa se descurce, nu am timp acum, o fac mai tarziu? Probabil am facut-o fara ma gandesc ca acel mai tarziu poate fi prea tarziu pentru celalalt, asa cum probabil am trecut pe langa maini intinse fara sa le vad. As fi o ipocrita sa cred ca sunt perfecta, dar rau cu buna stiinta nu fac niciodata.
Interesante articolele tale.
Buna dimineata, Cornel!
Chiar si faptul ca iti pui asemenea intrebari , te fac un om bun !
O zi excelenta si o saptamana plina de fapte marete ! 🙂