Cu mult timp în urmă, într-un orăşel din Dacialand, există o casă cunoscută sub numele de „Casă cu o mie de oglinzi”.

Într-o zi, un căţeluş mititel, vesel din fire, aflând de această casă, s-a hotărât să o viziteze. Bucuros că a ajuns la destinaţie, sărind fericit pe scări, a intrat în casă. S-a uitat pe hol dând din coadă, cu urechiuşele ciulite de emoţie, când ce să vezi! Surpriză! S-a trezit că era privit de alţi o mie de căţeluşi fericiţi şi prietenoşi care dădeau din coadă că şi el. A zâmbit şi a primit înapoi o mie de zâmbete, la fel de calde şi prietenoase. Era normal, doar era casă celor o mie de oglinzi. Când a plecat, s-a gândit: „Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez şi altădată!”

În acelaşi orăşel, alt câine, care nu era la fel de fericit şi prietenos că primul, s-a hotărât şi el să viziteze casa. A urcat cu teamă scările, apoi cu coada între picioare şi cu capul plecat a intrat în casă. Când a văzut o mie de câini neprietenoşi uitându-se la el, s-a speriat de i s-a zbârlit părul pe spate, mârâind şi arătându-şi colţii. Când ceilalţi o mie de câini din oglinzi şi-au arătat şi ei colţii, a fugit speriat. Odată ieşit afară, s-a gândit: „E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată!”

 Morală: Toate chipurile sunt oglinzi. Lumea este că o oglindă. Dacă vei arată lumii o faţă acră, lumea îţi va arată, la fel, o faţă acră. Dacă vei zâmbi, lumea îţi va zâmbi şi ea. Mai mult, dacă vei arată lumii întotdeauna caracterul tău frumos, lumea şi viaţă îţi vor arată partea frumoasă.