O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând-o în valuri uriașe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere și producând curenți care pătrundeau în adânc ca plugurile de oțel și smulgeau din loc viețuitoarele marine, crustaceele și moluștele, purtându-le la zeci de metri de țărm.   

 Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se și pornise, apa se domoli și se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii și mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie. Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo și echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen. Stelele marine erau aproape nemișcate. Trăgeau să moară.
În mulțime, ținut de mână de tatăl său, era și un copil care privea cu ochii plini de tristețe micuțele stele de mare; apoi luând-o la fugă, le dăduse în apă.
După aceea, se întoarse înapoi și repetă operațiunea.
De pe parapet, un om strigă spre el:
– Dar ce faci, măi copile?
– Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.
– Dar pe plaja asta sunt mii și mii de stele de mare: cu siguranță nu ai să poți să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poți schimba lucrurile!
Copilul zâmbi, se apleacă iar și mai culese o stea de mare și, aruncând-o în apă, răspunse:
– Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, își scoase pantofii și șosetele, apoi coborî și el pe plajă. Începu să adune stele de mare și să le arunce în apă.
O clipă mai târziu coborâră încă două fete și astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă.
După care alte sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Astfel fură salvate toate.

Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aibă cineva, chiar și un copil – îndrăzneala de a începe.

O minunată poveste despre  puterea exemplului care poate provoca adevărate minuni. Asta pentru că „exemplul nu este principalul mijloc de a-i influența pe alții, ci singurul” .(Albert Schweitzer)

      Mihai Eminescu (1850 – 1889) s-a născut la Botoșani, pe 15 ianuarie 1850 și a început școala direct în clasa a III-a. Scria poezii pe ascuns, asta pentru că tatălui său nu-i plăceau poeții. Era un mare patriot . Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”.

            A trăit puțin dar a făcut multe . Iată câteva din cele mai frumoase citate pe care ni le-a lăsat ,spre liniștea sufletului și neliniștea minții : 

1.Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.

2.De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.

3.Egalitatea nu există decât în matematică

4.Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.

Citeste mai mult →

          Suntem mereu tentați să îi judecăm pe cei din jurul nostru luând drept etalon ceea ce suntem noi în persoană.

          Într-o zi de vara, Huang merse la cimitirul satului, cu un buchet de bujori la mormântul soției sale. În timp ce aranja el acolo florile într-un vas cu apă, ceva îi atrase atenția: un alt bărbat așeză pe mormântul vecin un bol cu orez.
Huang s-a apropiat mirat și puțin sarcastic l-a întrebat:
– Nu te supăra omule, doar nu crezi ca defunctul tău chiar o să mănânce orezul?
– Ba da, a răspuns foarte calm cel întrebat, atunci când al tău o să miroase florile! Citeste mai mult →