Era o dimineață geroasă de ianuarie, afară erau minus 20 de grade Celsius.  Mă îngrijorează că trebuie să merg la slujbă pe o asemenea vreme .  Dar mai mult mă stresează că mă așteaptă la serviciu o zi foarte grea ,cu niște PROBLEME foarte mari pe care le am de rezolvat. Încă de aseară m-am simțit cu „sabia deasupra capului” , foarte stresat și într-o formă proastă cu gândul la ziua de mâine de la slujbă. Toată seara am fost”morocănos” , iar dimineața grija problemei mele de la serviciu mă apăsa tot mai tare .

Am pus ceva în gură , după care m-am pornit cu mașina din garajul încălzit ,“ață” la slujbă. Nici nu ies bine din garaj că îl și văd pe vecinul de vizavi care se chinuia să-și pornească mașina. Cred ca bacteria s-a dus. Nici nu-i de mirare, cu mașina afară toată noaptea pe acel ger(crăpau pietrele). Ca un bun vecin ce eram ,m-am oferit  să-l ajut , mai ales că era înghețat de-a binelea. L-am împins o bucată de drum după care mașina a pornit. După acest gest de “bun vecin” ,m-am urcat în mașina mea încălzită pentru a mă deplasa la slujbă. Parcă pe moment am uitat de problema mea mare de la serviciu , brusc   un gând îmi dădea târcoale: “ce bine de mine că am garajul încălzit  și ce greu de vecinul care trebuie să-și țină mașina afară pe frigul ăsta crunt”.

Îmi continui drumul și după câteva sute de metri pe trotuar zăresc o femeie care își duce copilașul cu handicap într-un scaun cu rotile probabil la o școala ajutătoare. Un gând îmi dă târcoale din nou: “ce greu îi poate fi acelei femei, Doamne îți mulțumesc că eu am copii sănătoși ”.

Ajung într-o intersecție  foarte aglomerata la acea ora ,în care o polițistă dirijează circulația . Din nou îmi trece prin minte un gând: “La minus 20 de grade Celsius afară de „crapă pietrele”, să stai să dirijezi circulația, nu este deloc un lucru ușor, eu sunt în mașina încălzită și am un loc de muncă înăuntru, bine încălzit”.

După ce parchez mașina, o iau pe jos până la locul meu de muncă unde mă așteaptă marea problemă pe care trebuie sa o rezolv și pentru care încă de aseară m-am stresat  atât de tare. Mai opresc la un chioșc de ziare pentru a–mi cumpăra o revistă. Doamna de la tejghea, deși înghețată de–a binelea, mi-a zâmbit și mi-a urat o zi frumoasă. Am compătimit-o dar nu am putut să nu ma gândesc :” Doamne ce bine de mine care intru la locul meu de muncă confortabil din punct de vedere termic. Iti mulțumesc !”

Gata ,am ajuns la locul meu de muncă unde mă aștepta marea mea problemă pe care va trebui să o rezolv. Totuși ,după câte am trăit în aceasta dimineața de acasă până la slujbă,preț de doar 20 de minute  , gândurile care mi-au tot dat târcoale m-au făcut să-mi dau seama că  problema mea nu mai este o problemă chiar așa de mare- trebuie doar să o rezolv și gata. Vecinul de vizavi, femeia cu copilașul , polițista din intersecție, vânzătoarea de ziare  au transformat  MAREA MEA PROBLEMĂ într-una total nesemnificativă… norocul meu că am reușit să trag învățămintele corecte și realiste vizavi de ce-am văzut și întâlnit în doar 20 de minute pe drumul meu de acasă până la slujbă….

Dar oare câte situații vedem , auzim și întâlnim de a lungul vieții noastre , situații din care putem învăța lucruri benefice pentru binele nostru . Sunt convins că de asta ne-a dat Dumnezeu două urechi și doi ochi pentru a auzi și vedea ceea ce trebuie pentru starea noastră de bine. In cele mai multe cazuri  se răstoarnă carul cu fericire lângă noi și nici atunci nu-l vedem, atât de orbi suntem câteodată !

Dacă trăim pe acest pământ  avem și probleme , dar mai mult avem falsa impresie că problemele noastre sunt cele mai mari. Și totuși, dacă „căscăm” ochii și urechile la ce se întâmplă în jurul nostru, ne dăm foarte ușor seama că sunt alte persoane care au probleme mult mai mari decât ale noastre.

Fii realist și optimist, la urma urmei, problemele   fac parte din viață  și , cu siguranță le poți face față pentru că ai abilitățile și strategiile necesare la îndemâna ta pentru a le minimaliza.

Legat de  cât de bine o duc ceilalți , pe când  “eu am cele mai mari probleme”  merită  să învățăm și din   povestirea de mai jos:

Un om chinuit de trăirile sale și de greutățile vieții,  îndurând cu greu aceste lucruri, s-a dus la Dumnezeu și i-a zis:

-Doamne, eu nu mai pot să-mi duc crucea pe care o am , este tare grea…         

Dumnezeu auzindu-l l-a luat și l-a dus într-un câmp plin de cruci de

diferite forme si mărimi zicându-i :

-Alege-ți ce cruce crezi tu că ți-e mai ușoară!

Omul și-a lăsat crucea sa și a plecat pe acel câmp să-și caute altă cruce.

Încearcă una,  încearcă doua, mai ia pe umeri altă cruce , dar pe toate care le încerca i se păreau tot mai grele, continuând mai departe să caute o cruce mai ușoară.

După un timp, găsi o cruce care a crezut el că ar fi mai ușoara , o luă pe umeri si când a dat să plece a văzut că scrie ceva pe ea. Se uită mai bine să vadă ce scrie si atunci a zărit că era scris chiar numele lui.

Atunci și-a dat seama omul nostru că toate crucile pe care le-a încercat au fost mai grele decât crucea lui.

            Învățătura pe care o tragem este că  FIECARE TREBUIE SA-SI POARTE CRUCEA PE CARE I-A DAT-O DUMNEZEU DE LA BUN ÎNCEPUT. Senzația de greu sau ușor  este relativă și  depinde  de percepția fiecăruia dintre noi ! 

Privește doar în jurul tău și du-ți crucea cu bărbăție !