Unde sa ascunzi fericirea

fericirea i prin preajmaÎntr o frumoasă zi de vară, sus în ceruri era mare liniște,pe pământ, în schimb și ca de obicei, multă agitație. Într-un norișor trei îngeri stăteau la taifas și dezbăteau o temă foarte la modă pe pământ-fericirea și locul unde Dumnezeu ar trebui să o ascundă  pentru ca oamenii, în căutările lor interminabile,să nu o găsească.

Unul dintre îngeri a venit cu ideea ca fericirea să fie ascunsă în adâncul pământului. Acolo,cu siguranță nu ar putea fi aflată de oameni.
Celalalt a propus adâncurile oceanelor, acolo  unde  omul nu ar avea cum sa ajungă.

Al treilea inger ,ferm convins că în condițiile de astăzi,când omul a ajuns la culmile cunoașterii,iar știința evoluează precum viteza luminii, omul nostru poate ajunge în cele mai ascunse adâncuri ale oceanelor ,ori ale pământului.
Propunea ingerului nostru a fost ca Dumnezeu să ascunda fericirea chiar în interiorul omului, în sufletul său, acolo unde, cu siguranta, oamenii nu prea caută.
Mare adevăr în propunerea celui de-al treilea înger…oamenii caută fericirea peste tot și în toate ,prin toata lumea dar nu se privesc înspre acolo în interiorul lor,prin preajmă si la indemana lor.

Lasă un comentariu