Ceaiul de măceşe stimulează imunitatea
Remedii naturale şi sănătoase, ceaiurile din plante pot veni de hac răcelilor, reuşind să alunge stările de rău. La îndemâna oricui, înainte de a ajunge la medic, o băutură călduţă din plante face minune la febră şi tuse. Antiseptice şi diuretice, acestea ajută în tratamentele împotriva afecţiunilor sezonului rece. Medicii spun că trebuie băute cel puţin 5 zile şi trebuie să avem mare grijă să nu fie fierbinţi, ci călduţe deoarece irită şi mai mult zonele inflamate de răceală!
Măceşele sunt recomandate pentru că au un conţinut foarte bogat în vitamina C, vitamina A, P, K, B1 şi B2, zaharuri, acid citric, fier, mangan, fosfor, zinc, potasiu, magneziu, sulf, seleniu şi antoxidanţi, iar trei-patru căni de ceai sunt ideale în perioada virozelor.
“În primul rând, măceşele stimulează imunitatea având un puternic rol regenerant, antiinflamator, cicatrizant, asigură o funcţionare bună a organelor interne, a sistemului cardiovascular şi au efect antidiabetic. În plus, măceşele combat astenia, reglează metabolismul şi este indicat consumul de măceşe încă de la vârste foarte fragede”, spune dr Daniela Stan, medic de familie.
Răcelile, faringitele, laringitele, astmul bronşic, virozele şi pneumonia sunt tratate cu succes prin cura de măceşe, iar în sezonul de iarnă se poate asocia acestei cure şi mierea, cătina şi propolisul. Specialiştii spun că, deşi nu au contraindicaţii majore, trebuie să fim foarte atenţi când începem cura cu măceşe, deoarece ceaiul nu este tolerat de oricine. Trebuie cerut obligatoriu sfatul medicului, înainte de a începe cura. De asemenea, trebuie să fim foarte atenţi şi la vasele pe care le folosim la prepararea ceaiului.
“Măceşele nu au contraindicaţii majore, însă cu toate acestea, ceaiul de măceşe nu este agreat de oricine. Ceaiul de măceşe poate fi consumat prin adăugarea mierii în compoziţie sau a scorţişoarei, care îi sporesc eficienţa în cazul răcelilor. De asemenea, vasele de metal descompun conţinutul de vitamina C astfel încât pentru preparatele ce conţin măceşe este indicată folosirea vaselor smălţuite. În plus, pulpa şi ceaiul de măceşe nu au contraindicaţii, dar seminţele, mai ales perişorii prezenţi pe seminţe irită aparatul digestiv şi pe cel respirator. Se recomandă evitarea seminţelor de măceşe în cazul bolnavilor alergici sau a celor ce suferă de astm bronşic”, a precizat medicul.
Busuiocul vitaminizează şi energizează
Busuiocul se recomandă în timpul virozelor, pentru că vitaminizează şi energizează. Datorită calităţilor sale antimicrobiene şi antiseptice, se foloseşte în mai multe afecţiuni: de la gripă şi răceală la bronşite, ulcere gastrice, infecţii urinare, nevralgii.
Datorită proprietăţilor sale, planta are un efect antioxidant, antiviral şi antimicrobian. Busuiocul este o sursă importantă de calciu, vitamina A, vitamina B6, vitamina C, dar şi o importantă sursă de minerale cum ar fi fier, potasiu, magneziu şi fosfor.
“Este de asemenea, bine de ştiut că planta de busuioc conţine şi anumite substanţe importante, cum ar fi taninul, substanţă ce conferă busuiocului proprietăţi antiseptice şi antispasmodice, orientina şi vicenina, substanţe active care protejează celulele organismului de efectele negative ale radiaţiilor ultraviolete, flavonoide şi compuşi volatili, care au efecte antiinflamatoare puternice”, spun medicii.
Infuzia preparată din frunze proaspete de busuioc ajută la tratarea infecţiilor urinare, durerilor de cap sau a gripei. Planta face minuni şi când vine vorba despre crampele abdominale.
Cătina grăbeşte vindecarea
Considerată unul dintre cei mai puternici biostimulatori ai imunităţii, cătina este recomandat mai ales în sezonul rece. Ceaiul de cătină previne îmbolnăvirea de răceală şi gripă, iar la nevoie grăbeşte vindecarea. Pentru calităţile sale extraordinare, ajutând atât la vindecarea unor afecţiuni deja existente, dar şi la prevenirea multor boli, cătina a fost numită “ginsengul românesc”. Fructele mici şi acrişoare conţin cea mai mare cantitate de vitamina C, mai mult decât măceşul şi de zece ori mai mult decât citricele.
Specialiştii spun că aceasta poate fi şi cel mai bun vaccin antigripal. Fructele de cătină sunt cele mai bogate în vitamina C naturală, precum şi în vitamina E, vitamina A, K, F, P, complexul de vitamine B, proteine, calciu, magneziu, fier, sodiu, potasiu, betacaroten, ulei, celuloză.
Nu vă trataţi după „ureche”!
Chiar dacă este miraculoasă, specialiştii ne sfătuiesc să cerem sfatul medicului atunci când dorim să urmăm o cură de cătina. Rezultatele unui astfel de tratament nu vor întârzia să apară, organismul va fi vitaminizat şi revigorat foarte repede, iar sistemul imunitar va fi puternic stimulat. Cătina este foarte indicată în stimularea sistemului imunitar, în tratarea răcelilor, gripei, infecţiilor. Pentru tratarea hepatitei şi a cirozei, sucul de cătină precum şi decoctul de cătină sunt excelente. În caz de răceli, gripe, pneumonii, se consumă sirop de cătină pe stomacul gol sau se face o cură de cătină cu miere, grăbind astfel vindecarea. bolnave
Sursa :adevarul.ro
Așadar nu vă tratați după ureche , este frig deja pe-afară și trebuie să aveți mare grijă de sănătate, că-i mai bună decât toate ! Toate astea pentru că „sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic !” (Arthur Schopenhauer)
Excelent articol. Avem nevoie să ne întoarcem la aceste „soluții medicinale” oferite de natură, căci ea știe cel mai bine să repare dezechilibrele din corpul nostru. Prea repede ne îndopăm de chimicale, când avem natura la îndemână, cu bunătățile ei. Mult mai sănătoase.
Numai bine, sănătate și o săptămână frumoasă! 🙂
Asa ar trebui sa procedem, sa ne folosim de natura …din pacate „mustește” a farmacii la tot pasul , cu oferte care mai de care, iar asta spune multe…sanatate multa si o saptamana excelenta ! 🙂
Am cunoscut o femeie bătrână care îmi vindea plante foarte bune pentru ceai. Ea însăși consuma numai ceaiuri pentru a se vindeca de boli. Doar că, odată, fiind bolnavă, nepoatele ei și-au zis că ar fi mai bine să îi dea medicamentele prescrise de doctor. Această decizie i-a fost fatală, iar eu am regretat că nu am mai văzut-o de atunci.
Sănătate deplină, că niciodată nu-i prea multă, dragă prietene înțelept! 🙂
Multumesc pentru trecere si urari . Sanatate multa si pentru tine, draga Petru ! 🙂
Bună seara prietene ! 🙂
Felicitări pentru postare
dar, de nu-i cu supărare,
pe toate cele TREI minuni naturale,
” băiatul ” le folosește în stil mare ! 🙂
Din cămara plină cu de toate ,
nu-mi lipsesc MĂCEȘELE , CĂTINA și BUSUIOCUL ! 🙂
Pe primele două le CUMPĂR de la piață
iar pe BUSUIOC îl culeg proaspăt când am nevoie din
” Grădinița de balcon ” 🙂
( vezi la mine, dreapta ,sub arhive ,la PAGINI ) ! 🙂
O CINĂ de paste cu RAGU și BUSUIOC proaspăt,
o cană cu CEAI de MĂCEȘE înainte de culcare ,
o noapte liniștită , o dimineață însorită și
cu un păhăruț de CĂTINATĂ înainte de MASA de PRÂNZ !!! 🙂 🙂 🙂
Alioșa ! 🙂
Ma bucur mult pentru tine , draga Aliosa ! Sanatate curata ceea ce faci tu …o zi plina de busurii sa ai ! 🙂
Draga Prietene de Vreme Rea, multumesc ca ai amintit de plantele de mai sus, care se iau mai ales preventiv dar se pot folosi si in timpul declansarii afectiunilor propriu-zise.Eu mai am un ceai care functioneaza de minune daca simt ca „m-a prins” cum se zice. Ceaiul de maghiran. Il fac din maghiran uscat care se foloseste in bucatarie (eu pun adesea in ciorba fiindca imi place foarte mult gustul lui). Intr-o cana de 250 ml pun o lingurita de planta uscata si torn apa fiarta, las la infuzat 5 minute, strecor si las sa se raceasca pana nu mai este prea fierbinte pentru baut. Se bea cat de cald se poate pana in trei cani pe zi. Am observat prin experienta proprie ca ajuta foarte mult. Sanatate!
Multumesc mult pentru idee , inclusiv pentru modul de prepare, totul pentru sanatatea noastra ! O zi excelenta si multa sanatate ! 🙂
Interesant și de mare ajutor articolul tău. 🙂
Multumesc !