Maria a României a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a Principelui de Coroană devenit ulterior Regele Ferdinand I al României. A fost mama Regelui Carol al II-lea. Anul nașterii: 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Boughton Lees, Regatul Unit.
Iată câteva din cele mai frumoase citate pe care ni le-a lăsat ,spre liniștea sufletului și neliniștea minții :
1.Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi!
2.Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă
3.Transilvania, Bucovina, până şi Basarabia! România Mare!
4.Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul
5.Nu, nu eram dreaptă cu biciul dreptăţii în mână!
6.Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van
7.Dumnezeu întotdeauna mă ajută când încep să mi se golească mâinile
8.De multe ori mila m-a rătăcit, m-a făcut să comit greşeli, izvorâte din slăbiciune şi m-a ispitit să fiu iertătoare in clipe când neînduplecarea ar fi împiedicat mult zbucium în viitor şi multă neînţelegere
9.În anii durerii am învăţat să mă rog
Superbe vorbe
”Oamenii noștri politici…” au rămas cu aceleași năravuri și ne provoacă multe dezamăgiri.
Trist dar adevarar…