Un copil a văzut un bărbat și o femeie că plângeau și a întrebat-o pe slujnica ce îngrijea de el, de ce sunt atât de mâhniți.
Ea îi răspunse că acești oameni pierduseră pe scumpul lor băiețaș.
– Pierdut! zice copilul. Vino iute să-l căutăm!
– La ce bun? răspunse slujnica. Nu-l mai găsim în lumea asta. A murit…
– Și unde e acum?
– În cer.
– În cerul despre care mi-ai vorbit tu atâta? În cer, unde e atât de frumos, unde este Mântuitorul Hristos și unde copiii se joacă cu îngerii?
– Da,da ! Acolo!
Copilul rămase câteva clipe pe gânduri. Apoi mirat, a întrebat:
– Asta numesc oamenii „pierdut”?!
Câtă înțelepciune la copil !
O pildă simplă cu învățături adânci pe care am luat-o de pe un site creștin. Vă va pune pe gânduri dar luați-o așa cum este.
Slujnica aia trebuia sa-i replice : „- Parintii doreau sa-l aiva alaturi de ei caci , el copilul , era fiinta cea mai pretioasa din viata lor , mai pretzioasa decat viata lor . ” Ce invatzatura minunata pentru viata sa viitoare , ar fi primit atunci acel copil ! M.Cooper 801 , iti doresc sa ai cat mai multe si mai placute amintiri din copilaria dumitale atunci cand , pentru doi oameni , erai fiinta cea mai pretzioasa . Un week-end bun a-ti doresc sa ai , iar asta dintr-un Bucuresti in care , pomii s-au transformat in cristal : respect !
Mult respect , draga Marian !
O înțelepciune – sau mai degrabă o interpretare optimistă – mai rar întâlnită, chiar și la copiii precoce. Noi, oamenii obișnuiți, suntem mai egoiști și ne gândim numai la pierderea noastră. Ori nu credem cu adevărat în cealaltă lume.
Salutări prietenești!
Multumesc pentru vorbele tale bune…o zi excelenta sa ai in tot ceea ce faci , draga Petru !