Tristeţea este parte din viaţă. Un eşec, o despărţire, o dezamăgire este firesc să te întristeze. Tristeţea este rana sufletului, spunea un sfânt creştin. Dar, ca orice rană, pe lângă durere, provoacă şi o mobilizare de energii pentru cicatrizare.

Se spune că o bătrână a întâlnit într-o zi la marginea drumului o fiinţă ciudată ,firavă şi foarte abătută.                                                                                     

-Cine eşti? a întrebat-o.

-Eu sunt Tristeţea ! a răspuns strania arătare.

-Şi de ce eşti atât de tristă?

– Pentru că toţi oamenii fug de mine.  Unii mă primesc pentru o bucată de vreme, dar mă alungă prea repede. Nu-şi dau seama că eu vreau să le fac un bine, să-i ajut să se elibereze de ei înşişi.

Tristeţea era atât de tristă încât îi venea să izbucnească în plâns. Bătrâna a îmbrăţişat-o şi i-a zis:

-Plângi, descarcă-te. Eu te înţeleg şi de aceea te voi însoţi ca să-ţi fie mult mai uşor cu oamenii.

-Dar cine eşti tu ? întrebă mirată Tristeţea.

– Eu, răspunse bătrâna, sunt  Speranţa. 

           Așadar cu speranță și încredere putem alunga în mod sigur  tristețea din viața noastră și să nu o lăsăm să se cuibărească în sufletul nostru . Pentru asta vă invit  să fim mai pozitivi , mai optimiști , mai iubitori și mult mai credincioși ! Cu Dumnezeu alături de noi , totul este posibil !

Nu planta copacul tristeţii în inima ta. Reciteşte în fiecare dimineaţă cartea bucuriei.(Omar Khayyam).

Hrănește-ți sufletul cu lucruri frumoase…mereu, mereu, până la final !