Nu lăsa oglinda să-ți dicteze valoarea !

Către finalul  vieții sale, renumita actriță Audrey Hepburn la intrebarea „Care sunt secretele frumuseții tale?”,  a răspuns plină de sinceritate:

„Pentru a avea ochi frumoși, caută persoane generoase;  Pentru a avea siluetă, împarte mesele cu cineva căruia ii este foame; Pentru un păr frumos, lasă un copil să-și treacă degetele prin el; Oamenii, mai mult decât lucrurile, au nevoie de a fi reînnoiți, readuși la viață și iertați, deci nu respinge niciodată pe cineva. Frumusețea unei femei nu ține de estetica figurii sale, ci se reflecta în sufletul său. Este vorba de pasiunea pe care o arată mereu. Frumusețea unei femei crește odată cu trecerea anilor.” Toate aceste gânduri haideți să o recunoaștem , sunt valabile pentru toți oamenii , inclusiv pentru bărbați.

Adevărata frumuseţe coboară până în adâncul sufletului nostru, stă acolo și (ne) muncește ș-apoi  se reflectă în ceea ce suntem de fapt la exterior… tocmai de aceea, în viața de zi cu zi  nu putem vorbi de  om  bun și urât, la fel cum nu există om rău și frumos!

         Se spune ca a fost odată o fetiţă, cam urâţică la chip şi din cauza aceasta mereu invidioasă şi răutăcioasă. Dar într-o noapte, ea a visat că în faţa ei a apărut „Fântâna Frumuseţii”. Oricine se spăla pe faţă în ea, devenea frumos la chip. Fetiţa s-a repezit să se spele, dar un înger a oprit-o şi i-a spus:

– Încă nu! Du-te acasă şi timp de o lună să te porţi frumos cu toţi oamenii, să nu te superi niciodată pe nimeni şi să zâmbeşti tuturor cu dragoste!

Fetiţa s-a învoit, dar după o lună îngerul iar a oprit-o şi i-a cerut să se poarte tot aşa de bine încă trei luni. În sfârşit, după trei luni îngerul zâmbi şi îi dădu voie să se apropie de fântână. Fetiţa se aplecă, dar înainte de a atinge apa, zări în oglinda fântânii un chip foarte drăgălaş, zâmbitor. Nedumerită, privi la înger, iar acesta îi spuse:

– În oglindă este chipul tău, nu mai este nevoie să te speli. Ascultarea, Bunătatea şi Dragostea te-au făcut frumoasă!                                                                           

Așadar au fost necesare doar patru luni pentru ca fetiță să devină frumoasă , asta pentru că , nu-i așa , oglinda ne arată doar frumuseţea exterioară, pe când bunătatea, dragostea, atitudinea noastră față de semenii noștri,  ne arată cât de frumoşi suntem pe interior.

           Un lucru este sigur: frumusețea interioara nu păleste în timp, pe când cea  fizică este efemeră. Ș-apoi  frumusețea interioara durează atâta timp cât ai o inima curată pe care o faci simțită tuturor celor din prejma ta . Nu degeaba se spune că  frumuseţea fizică poate deschide porți, dar cea  interioară deschide tot cerulA deține  frumusețe interioara înseamnă  să il ai pe Dumnezeu în sufletul tău .

În concluzie ,nu există oameni urâți, ci doar oameni care nu știu sa fie frumoși!

3 comentarii la articolul “Nu lăsa oglinda să-ți dicteze valoarea !

  1. „În oglindă este chipul tău, nu mai este nevoie să te speli. Ascultarea, Bunătatea şi Dragostea te-au făcut frumoasă!”
    Asta ar trebui scris pe orice usa, la intrarea in cabinetele de psihologie, serios.

Lasă un comentariu