Mierea de albine nu expiră niciodată.Dacă nu știați , aflați acum(37)

Image result for INVATA1.Albinele sunt capabile să recunoască chipurile oamenilor

2.În Vechiul Testament există scris cuvântul „miere” de mai bine de 60 de ori

3.Stupul este casa albinelor și locul în care acestea muncesc pentru a produce mierea. Într-un stup trăiesc aproximativ 60.000 de albine în timpul verii iar iarna numărul lor scade ajungând la 20.000 – 25.000.Fiecare stup are un singur ”conducător”. Acesta este regina sau matca și e singura albină care depune ouă. Ea trăiește între trei și cinci ani. Într-o singură zi, regina poate depune până la 2.000 de ouă.Trântorii nu au ac cu care să înțepe și trăiesc doar pentru împerechere, după care mor. Pentru că trompa lor este prea scurtă, trântorii nu pot culege nectarul din flori, folosind-o doar pentru a se hrăni

4.Conform unui articol publicat de BBC, albinele sunt responsabile de polenizarea a 70% din culturile de plante din care se hrănește 90% din populația lumii. Asta înseamnă că, dacă albinele nu ar mai fi, polenizarea nu s-ar mai realiza, culturile nu ar mai avea producție, adică plantele nu ar mai face fructe, iar noi, oamenii, în câțiva ani am dispărea, pentru că n u am mai putea să ne hrănim sănătos

5.Mierea pură nu are termen de valabilitate. Cele mai vechi mostre de miere comestibile au fost găsite în mormânturile faraonilor egipteni. După 2000 de ani, mierea era încă bună de mâncat

6.Când este ferită de umiditate, sarea este „nemuritoare”

7.atunci când este depozitat într-un recipient închis ermetic, zahărul alb, brun şi cel pudră nu se strică niciodată

8.Când este ferită de dăunători, fasolea boabe nu are termen de valabilitate

9.În catacombele egiptene s-au descoperit depozite de orez, care încă era bun pentru consumul uman.  Pentru orez nu există dată de expirare

10.Alcoolul tare nu expiră niciodată. E adevărat că îşi poate pierde un pic din aromă, dar tăria rămâne neschimbată

4 comentarii la articolul “Mierea de albine nu expiră niciodată.Dacă nu știați , aflați acum(37)

  1. Constat că sunt mai multe alimente care nu se alterează niciodată, dacă sunt bine păstrate. La fel e și cu vinul, care devine și mai bun peste ani.

Lasă un comentariu