Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze…

Doamne ajutanFie ca Dumnezeu să te binecuvânteze cu o stare de disconfort,

La răspunsurile ușoare,la jumătățile de adevăr

Și la relațiile superficiale,

Astfel  încât să le respingi

Și să trăiești așa cum îți dorești.

Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze cu furie

Din cauza nedreptății, opresiunii

Și exploatării oamenilor,

Astfel încât să poți lupta

Pentru dreptate,libertate și pace.

 

Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze cu lacrimi,

Ca să le verși peste cei ce suferă

Din cauza respingerii, foametei și războiului,

Astfel încât să îi poți liniști

Și să le transformi suferința ăn bucurie.

Și fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze

Cu suficientă nebunie

Încât să crezi că poți

Schimba lumea în bine,

Ca să poți face

Ceea ce alții susțin că nu poate fi făcut

Și să aduci pace și dreptate

Tuturor copiilor și săracilor.

Amin.

O minunată Rugăciune franciscană din care avem multe de luat aminte.

          Dacă fiecare dintre noi avem o viață care contează , cu siguranță, puțin câte puțin, am putea schimba lumea în bine .

Lasă un comentariu