Esenţialul într-o viață de om

viata omului masurata

         Octavian Paler spunea pe bună dreptate că „Măsurarea vieţii omului nu este în funcţie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viaţă trăită pentru alţii este o viaţă care merită trăită.”

Se spune că un rege tânăr şi dornic de cunoaştere le-a poruncit învăţaţilor din ţara sa să adune în scris cuvintele înţelepţilor şi toate valorile ştiinţifice din istoria omenirii. După 40 de ani i-au prezentat rezultatele în o mie de volume. Regele, care între timp împlinise 60 de ani, spuse: „O mie de cărţi nu mai pot citi. Scoateţi doar esenţialul din acestea”. 

După zece ani, învăţaţii au rezumat conţinutul într-o sută de cărţi.

Regele spuse: „Şi acestea sunt prea multe. Am deja 70 de ani. Scrieţi-mi  esenţialul”.

Învăţaţii s-au apucat de lucru şi au scos esenţialul într-o singură carte. S-au prezentat la rege. Acesta era deja pe patul de moarte şi dorea să afle cel puţin sinteza acestei lucrări a învăţaţilor. Atunci preşedintele comisiei rezumă esenţialul istoriei omenirii în câteva cuvinte: „Oamenii au trăit, au suferit, au murit. Ceea ce contează, ceea ce va dăinui veşnic, ceea ce nu va muri niciodată este dragostea.”

        Închei cu   un citat al aceluiași Octavian Paler „Unii oameni trăiesc ca şi cum ar avea zeci de vieţi de trăit, iar alţii ca şi cum ar avea o singură zi.”  

Tu în care din cele doua categorii te regăsești ? 

 

3 comentarii la articolul “Esenţialul într-o viață de om

  1. Dacă e sa fiu ipocrita, as spune ca în cea de a doua. Adevărul e ca nu știu. Uneori reușesc sa fac lucrurile ca și când mâine ar fi ultima zi pe care o mai am la dispoziție, alteori le tot amân, din varii motive, deși știu ca nu e bine. Și, în fiecare zi îmi

  2. Am mai încercat o dată să scriu un comentariu aici, dar n-am reușit. Poate acum am noroc.
    Ziceam că fiecare zi primită de acum înainte o consider un bonus de care mă bucur clipă de clipă. Să fie cât mai multe și pentru tine, dragă vecine!

Lasă un comentariu