1.”Tot ceea ce n-avem de la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Această educaţie ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri.”-Jean Jacques Rousseau
2.”Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.”-Confucius
3.”Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.” -Nelson Mandela
4.”Nu am lăsat niciodată şcoala să-mi afecteze educaţia.”- Mark Twain
5.”Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.”-Socrate
6.” Educaţia nu este cât de mult ai memorat, nici măcar cât ştii. Este capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii .”-Anatole France
7.”Rădăcinile educației sunt amare, dar fructul este dulce.”- Aristotel
8.”Educaţia este un al doilea soare pentru cei care îl avem.”-Heraclit din Efes
9.”Educația este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe.”- Aristotel
10.”Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.”-Albert Einstein