Ori de câte ori rostim Tatăl Nostru ar trebui să ne dăm seama că această rugăciune se concentrează  asupra comunității, nu se referă doar la mine ,ci la noi toți. Dacă spunem această rugăciune de suflet ,merită să ne gândim la modul cum începe . Astfel, spunem „Tatăl Nostru” și continuăm cu „dă-ne nouă” , nicidecum cu „dă-mi mie”.

Merită să citim împreună un minunat poem al lui Charles Royden, care spune totul despre a-i pune mereu pe ceilalți  din jurul nostru în prin plan:

        Nu poți să spui Tatăl Nostru rostind, chiar și o singură dată „Eu”.

             Nu poți să rosti  Tatăl Nostru spunând, chiar și numai o dată “mie”.

Nu poți spune Tatăl Nostru  fără să te rogi și pentru ceilalți.

     Deoarece atunci când ceri pâinea “noastră” cea de toate zilele,

Îi incluzi acolo și pe frații și surorile tale !

Toți fiii lui Dumnezeu sunt incluși în fiecare frază în parte.

                De la început  și până la sfârșit, nu se spune nici măcar o dată „eu”.

Este greu  a te lăsa pe tine la o parte și să te gândești mai întâi la ceilalți ? Este greu să-i apreciem mai mult pe cei din preajma noastră ?

          Oricare ar fi răspunsul ,merită încercat , iar lumea asta în care ne ducem traiul ar fi mult mai bună și mai sigură !