Consecințele mortale ale NEIERTĂRII

fericireDacă avem în noi ură și mânie este momentul să scăpăm de ele acum și pentru totdeauna. Cu toții greșim , mai mult sau mai puțin, ș-atunci  se cuvine  să  avem în reflex  și  iertarea , despre care  Mark Twain a spus că  este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o. Ș-apoi  „a greşi e omenesc, a ierta este dumnezeiesc.”. (A.Pope)

Pe cbn.com am aflat un material cu un titlu sonor , de-a dreptul înspăimântător , tocmai pentru a fi luat în seama de către fiecare dintre noi , pentru binele nostru   și ,implicit ,  a celor din preajma noastră. 

Neiertarea este clasificată în tratatele de medicina drept o boală. Potrivit dr. Steven Standiford, sef de chirurgie la Cancer Treatment Centers din America, refuzul de a ierta îi îmbolnăvește pe oameni.

Pornind de la această idee, terapia iertării este acum folosită pentru a ajuta la tratarea bolilor, cum ar fi cancerul.

„Este important sa tratezi rănile sau tulburările emoționale deoarece ele chiar pot împiedica reacțiile la tratamente, chiar dorința de a urma un tratament”, a explicat Standiford.

Dintre toți pacienții cu cancer, 61% au probleme cu iertarea, și dintre aceștia, la mai mult de jumătate sunt severe, potrivit unui studiu efectuat de Dr. Michael Barry, un preot și autor al cărții, Proiectul Iertarea.

„Inmagazinarea acestor emoții negative, această mânie și ură, creează o stare de anxietate cronică”, a spus el.

„Anxietatea cronică produce foarte previzibil exces de adrenalină și cortizol, ceea ce diminuează producția de celule natural killer, soldații corpului în lupta împotriva cancerului”, a explicat el.

Barry a mai spus că primul pas în procesul de învățare a iertării este sa realizăm cât de mult am fost iertați de Dumnezeu.

„Atunci când o persoană iartă din inimă – care este standardul de aur, vedem în Matei 18, iertarea din inimă – ea este capabila să găsească un sentiment de pace. Destul de des pacientii nostri se refera la faptul că se simt mai usori. „, a spus el.

Barry a mai spus ca cei mai mulți oameni nu iși dau seama ce furie și ură poarta, până când nu au lăsat-o să plece.

Așadar, „Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te ! Dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă! „(H. Lacordaire). Nimic mai adevărat !

Și încă ceva : ar fi tare  bine dacă ne-am aminti mereu de  rugăciunea „Tatăl Nostru” în care solicităm  iertarea noastră așa cum o facem și noi semenilor noștri-”și ne iartă nouă păcatele noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri „…

 

Lasă un comentariu