De cele mai multe ori copiii descoperă totul în nimic și în mod bizar , oamenii mari nu găsesc nimic în toate. Haideti , așadar , să citim împreună frumoasa poveste Bunicul şi nepotul a lui Lev Tolstoi, din care să tragem concluziile corecte .
A fost odată un bătrân împovărat de ani. Şi de bătrân ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise şi-i tremurau genunchii la orice mişcare. Când şedea la masă să mănânce, abia mai putea să ţină lingura în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.
Şi văzând până unde ajunsese bătrânul cu nevolnicia, fiul şi noră-sa se umplură de scârbă. Nu-i mai aşezară să mănânce cu ei la masă, ci-l puseră într-un colţ, lângă vatră.
Şi din ziua aceea îi dădeau mâncarea într-o strachină de lut, şi nici măcar atât cât să se sature. Bătrânul căta cu jind la masa încărcată cu bucate, şi ochii lui lăcrimau de amărăciune.
Într-o zi, strachina de lut îi scăpă din mâinile cuprinse de tremur; căzu pe jos şi se făcu cioburi. Când văzu asta, nora apucă să-l certe de zor, dar bătrânul se închisese în amărăciunea lui şi nu scotea o vorbă. Din când în când, numai, scăpa câte-un oftat adânc.
E bine să ne reamintim această frumoasă poveste. Mulțumesc!
Asa este..sunt lucruri care inca se intampla .
Întotdeauna mi-a plăcut povestea asta. O mai spun din cand in cand celor care se plâng că bătrânii lor nu mai vad si nu mai vad bine, le tremura mâinile m, uita și, în general le sunt povara. Si le aduc aminte ca timpul și anii nu iartă pe nimeni
O seara frumoasa!