Unde locuiește inima ?

inima i bazaUn preot povestește cum ,într-o zi ,un copil l-a întrebat: „Inima stă totdeauna în același loc, sau din când în când pleacă în alte locuri?”

Răspunsul  a venit imediat: „Nu, inima rămâne totdeauna în același loc, în stânga pieptului”.

După aceea se gândi preotul şi zise : „… apoi, într-o zi vei crește, și atunci vei înțelege că inima trăiește în mii de locuri diferite, fără a locui cu adevărat în nici un loc.

Ți se urcă în gât, atunci când ești emoționat, sau cade în stomac atunci când ești rănit sau îți este frică. Există momente în care accelerează bătăile ei, și pare că vrea să-ți iasă din piept. Alte dăți, în schimb, face schimb cu creierul.

Crescând, vei învăța să-ți iei inima în mâini și să o pui în alte mâini. De cele mai multe ori va reveni la tine puțin rănită. Dar nu te preocupa. Va fi la fel de frumoasă. Sau, poate, va fi și mai frumoasă. Acest lucru, însă, îl vei înțelege după multă vreme.

Vor exista zile în care vei credea că nu mai ai deloc inimă. Că ai pierdut-o. Și vei fi preocupat să o cauți într-o amintire, într-un parfum, în privirea unui trecător, în buzunarele rupte ale unui palton mâncat de molii.

Apoi, va sosi o altă zi, o zi importantă, puțin specială; în acea zi vei înțelege că nu toți au o inimă.

Morala: Avem , un „motoraș” în trupul nostru care, dacă se îmbolnăvește, toate celelalte se îmbolnăvesc: acesta este inima noastră.

Să o alimentăm totdeauna cu iubire și credință, și tot restul trupului nostru va obține mari beneficii. 

Sursa: cuvantul-liber.ro

Așadar , grijă mare , prieteni dragi, cu ce ne hrănim inima ! Cu siguranță , frumusețea , bunătatea, mărinimia noastră, ne pot asigura o inimă sănătoasă.  Nu degeaba se spune că dacă nu ai nici un pic de inima, ai cea mai mare problema cardiologica.

Ș-apoi ” dacă păstrezi în inimă un crâng înverzit, pasărea cântătoare va veni negreșit.”(proverb chinezesc)

5 comentarii la articolul “Unde locuiește inima ?

Dă-i un răspuns lui "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David Anulează răspunsul