Top 10 citate celebre…de la Cezar Petrescu citire

         
         Cezar Petrescu a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena. Membru titular al Academiei Române. Anul nașterii: 1 decembrie 1892, Cotnari.
        Iată câteva din cele mai frumoase citate pe care ni le-a lăsat ,spre liniștea sufletului și neliniștea minții :

1.Fiindcă luna este de şase sute de ori mai puţin luminoasă decât soarele, ni se pare nouă mai albastră ca el… E un simplu fenomen optic

2.A recunoaşte o greşeală e reţeta cea mai comodă pentru a te dispensa de obligaţia s-o repari

3.Totul va fi cum a mai fost. Viaţa curge ca ieri, ca alaltăieri, de o veşnicie. Vânzătorul de gazete răcneşte în văzduhul sonor al dimineţii: Universul! Dimineaţa! Ziarul!..

4.Fiecare om este un cimitir de intenţii nerealizate

5.Suferinţa presupune speranţă de eliberare. Ea dă un scop vieţii. Şi important în viaţa e să urmăreşti un scop, nu să-l atingi!

6.Stătusem atâta vreme lângă fericire şi eu o căutasem aiurea. Nimic nu merită să treacă înaintea iubirii

7.Nu există o singurătate mai cruntă decât cea din mijlocul mulţimilor

8.Simţi uşurarea care se destinde întotdeauna când gândurile tale ţi le rosteşte altul, să-ţi adoarmă cele din urmă îndoieli

9.Viaţa poate fi trăită oriunde, decorul nu are nicio importanţă, esenţială este intensitatea

10.Poate că prietenia nu este decât aceasta: o prezenţă care se întregeşte cu altă prezenţă. Prietenii de obicei se caută, iar când s-au găsit, adeseori tac

2 comentarii la articolul “Top 10 citate celebre…de la Cezar Petrescu citire

Dă-i un răspuns lui racoltapetru6 Anulează răspunsul