1.Dacă Dumnezeu ne-a îngăduit bolile şi suferinţa, să ne rugăm totuşi lui Dumnezeu să le putem suporta

2.Mintea şi inima trebuie antre­nate tot timpul, echilibrul, normalitatea trebuie recu­cerite permanent, nu sunt o ştampilă valabilă veşnic

3.Cea mai grea e singurătatea bătrânilor. Lăsat singur, bătrânul se prăpădeşte. Geme acolo, în patul lui, şi-l găseşti rece

4.Admite o multivariaţie. Dar pune limite la variaţie. Fă orice, dar nu face rău

5.Eu preţuiesc libertatea. M-ar îngrozi, ca sub diverse măşti, să o pierdem din nou. Oricâtă mi­zerie ar fi, oricâtă ratare, oricâtă inferioritate, cât timp vom fi liberi, merită să trăim

6.Muzica poate fi o cale de autocu­noaş­tere. Ea cere răb­dare, o simfonie nu se în­ţelege din pri­ma, dar pâ­nă la urmă e o for­mă de iniţiere. Pui un disc şi din­tr-o dată te simţi mai puţin sin­gur, muzica te poartă şi te invită să priveşti înlăuntrul tău. Şi ce găseşti acolo? Melan­coliile lui Chopin, fră­mântările lui Beethoven, transpa­renţa lui Mozart, gra­vitatea lui Bach, care scot la suprafaţă pro­priile tale angoase, spaime, nelinişti, bucu­­rii. Retrăindu-le, te cureţi, te linişteşti şi te echi­li­­brezi

7.Normalitatea e o stare de echilibru şi armo­nie în­tre cunoaştere, afectivitate, inteligenţă şi voinţă. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau sub­dez­­voltată, armonia se pierde şi apare boala sau suferinţa

8.Suntem şi binele şi răul în noi. Şi Dumnezeu şi diavolul sunt în noi

9.Spiritul fiinţei umane e o valoare indiscutabilă, de la care ar trebui să plece orice medic. Orice ar fi, chiar dacă ar face zece Alzheimere, voi preţui întotdeauna omul ca pe un copil al lui Dumne­zeu

10.Este foarte multă alunecare către paranoia. Adică către îngâmfare, către supraapreciere şi subaprecierea celorlalţi