Scrisoare către mama

Inima de mamă e singurul loc din lume unde vă puteți refugia, chiar când părul vă e cărunt. Ferice de aceia cărora le mai trăiește mama. (  Ad. Stifter) 

      Au trecut doi ani de când, dragă mamă, ai plecat sus la îngeri . Știu sigur ,iubită mamă, că ești cu ochii pe mine și mă veghezi de acolo, din înălțimea cerului, iar  bunătatea sufletului tău va continua să-mi lumineze drumul așa cum s-a întâmplat și până acum. De mic copil te-am iubit nespus de tare , mi-ai fost o adevărată prietenă și mi-ai dat mereu putere și încredere în viața de zi cu zi. Cu cât au trecut anii peste noi(sunt mulți la număr) parcă ne înțelegeam tot mai bine iar dragostea mea pentru tine este atât de mare încât ar putea face înconjurul lumii și tot n-ar fi de ajuns. Despărțirea de tine (aici pe pământ) mă doare atât de tare încât toate cuvintele din lumea asta  nu sunt de ajuns  pentru a-ți putea spune ce simt.

Mi-e dor de discuțiile noastre  zilnice (doua la număr) pe care le aveam pe telefon , mi-e dor de toate sâmbetele când eram împreună,și asta săptămână de săptămână, de-atâția ș-atâția ani încoace. Aveam poveștile noastre, glumițele noastre, zâmbete nenumărate și multă bunătate în toate. După toate astea aveam bateriile încărcate la maxim și sunt convins că asta se întâmpla și la tine.  Mai încurajat mereu și mi-ai dat putere în tot ceea ce făceam, iar la  reușitele din viața mea -atâtea câte au fost-ai avut și tu o imensă contribuție. Cu frică de Dumnezeu cum erai , în momentele mele bune ,dar mai ales grele , știam că te rugai pentru mine. Eram convins că bunătatea ta sufletească, chipul tău luminos  plin de zâmbete  și  vorbele tale pline de bunătate  , sunt un har de la Dumnezeu. Nu degeaba aveai un nume de invidiat –Maria și o zi de naștere deosebită-25 decembrie. Poate de-asta ai plecat de lângă noi așa brusc, fără suferință multă, cu  mine strângându-te de mână . Dumnezeu a fost bun cu noi și sunt sigur că are grijă de tine și acolo sus.

 Imi este tare dor de vocea-ți dulce și calmă,   de vorbele  tale care mă alinau și încurajau  în momentele de încercări și care mă încurajau să merg mai departe.

Pentru tot ce ai fost pentru mine și pentru cei dragi ai mei, îți mulțumesc dragă mamă !

Cu tine în suflet și în gând am să încerc în continuare să fac mult bine celor din preajmă, să fiu fericit alături de cei dragi mie , convins fiind că asta era ,și este , și dorința ta.

Închei cu vorbele extraordinare a Oanei Pelea :

Am întrebat-o pe mama, la spital, în ultima ei zi: „Ce să fac când o sa-mi fie dor de tine? Învață-mă!” S-a uitat dur la mine și mi-a spus: „Sărută-ți mâna!“ Și-am înțeles că în carnea mea e ea, e tata, sunt toți ai mei. Am făcut-o, o fac și am tot timpul certitudinea că toate sunt în mine: părinți, amintiri, Dumnezeu. Toți sunt înghesuiți în mine. În mine e mare înghesuială! Tot universul e înghesuit în mine.”

…mi-e dor, mi-e tare dor de mama , de tata  și de dulcea copilărie !

10 comentarii la articolul “Scrisoare către mama

  1. O scrisoare cu gânduri care rezonează în fiecare dintre noi, cei rămași fără mamă. Pentru mine, de 12 ani. Să-ți fie sufletul mângâiat de amintiri plăcute, dragă prietene!

    • Multumesc mult , draga Petru ! Asta-i rostul nostru pe pamant, trec anii incet/repede , dar sigur si vine o zi cand ne vom alatura lor, acolo sus. Pana atunci sa -i bucuram cu ceea ce facem aici, pe pamant ! O zi excelenta !

  2. Of, ce cuvinte sensibile și răscolitoare! Ruptura de părinți și mai ales de mama care ne-a dat viață, este copleșitoare și de nevindecat!
    Frumoase gânduri pentru mama….Un adevărat omagiu.
    Numai bine și o zi cu liniște în suflet!

    • Iti multumesc , draga Alex pentru trecere si vorbele minunate . De-asta pentru cei care inca mai au parintii aici pe pamant, nu doar in gand, sa-i cinsteasca si ocroteasca cat mai mult posibil . Au mare nevoie de asa ceva . O zi minunata !

Lasă un răspuns la racoltapetru6 Anulează răspunsul