Sănătatea din farfurie: Ce se întâmplă cu tine dacă mănânci un ou pe zi?

oua fierteOul este un produs natural de excepţie, neapreciat la reală lui valoare terapeutică. În compoziţia acestui aliment sunt strânse la un loc peste 80% din vitaminele şi substanţele menite să hrănească organismul uman şi să îl menţină sănătos.

Tratamente preventive cu ouă:

 Alzheimer – mai multe studii făcute în Statele Unite arata ca aproximativ 90% din populaţia statelor cu alimentaţie de tip occidental are un deficit de colina în alimentaţie.

Conţinută în abundenţă în gălbenuşul de ou, colina este o substanţă cu un rol extrem de important în formarea acetilcolinei, implicată în transmiterea impulsurilor nervoase şi care este deficitara la persoanele care suferă de dementă senila, în general, şi de Alzheimer în special. Suplimentarea cantităţilor de colina prin consumul gălbenuşului de ou crud este, ca atare, un bun mijloc profilactic împotriva acestei afecţiuni.
Degenerescenta maculară – două studii făcute la Universitatea de Medicină din Massachusetts, Statele Unite, au arătat că persoanele care consumă un gălbenuş de ou pe zi au în sânge o concentraţie de luteina şi de zeaxantina mult mai mare decât persoanele cu o dietă fără ouă proaspete. Or, creşterea concentraţiei acestor două substanţe în sânge (de fapt, sunt pigmenţii care dau culoarea specifică gălbenuşului) reduce cu peste 50% riscul apariţiei şi al evoluţiei degenerescentei maculare.

Cataracta – într-un alt studiu, cercetătorii danezi au demonstrat că un ou consumat zilnic reduce în medie cu 26% riscul de a dezvolta cataracta odată cu vârsta. De acest efect sunt de „vină”, din nou, cei doi pigmenţi menţionaţi, adică luteina şi zeaxantina, care sunt antioxidanţi puternici, stopând sau încetinind procesele degenerative din organism.

Malnutriţia – cercetările medicale arata că ouăle aduc un aport foarte important de aminoacizi esenţiali, de oligoelemente şi de vitamine extrem de necesare sănătăţii organismului. Astfel, boli specifice malnutriţiei, cum ar fi rahitismul, anemia, avitaminoza etc., sunt evitate, consumând 1-2 ouă zilnic, în mod constant. De altfel, obiceiul de a consuma multe ouă în perioada Paştelui este o măsură foarte înţeleaptă de a compensa unele carente nutritive din timpul celor şapte săptămâni de post de dinainte, timp în care se consuma exclusiv hrana vegetală.

Boala coronariană şi infarctul miocardic – vreme de mai multe decenii s-a crezut că un consum regulat de ouă este un factor cauzator de boli ale arterelor, şi aceasta, din cauza conţinutului ridicat de colesterol din gălbenuşul de ou. În ultimii cincisprezece ani, însă, tot mai multe studii au arătat că lucrurile stau exact. pe dos, consumul de ouă proaspete nefiind un factor agravant, ci unul profilactic pentru boala coronariană. De exemplu, cercetări făcute la prestigioasa Universitate de Medicină Harvard au arătat că un consum regulat de ouă transforma homocisteina (un aminoacid neurotoxic, periculos pentru vasele de sânge şi inimă) într-o substanţă inofensivă pentru sistemul cardio-vascular. Mai mult, consumul regulat de ouă previne oxidarea colesterolului şi a trigliceridelor pe artere, fiind un excelent profilactic pentru ateroscleroza. Nu în ultimul rând, studiile au arătat că un consum regulat de ouă proaspete reduce riscul de infarct miocardic.

Trombozele – cercetări făcute în anul 2003 în Coreea de Sud au arătat că un consum zilnic de gălbenuş de ou are efecte antiagregante plachetare, prevenind formarea trombilor (cheagurilor de sânge). Conform respectivelor cercetări, efectul de prevenire al trombozelor este direct proporţional ca intensitate cu cantitatea de gălbenuş consumată zilnic. Curele de 1-2 săptămâni, timp în care se consuma unul-doua gălbenuşuri de ou pe zi, sunt un excelent mijloc de prevenire a trombozelor, mai ales primăvara, când alimentaţia cu multe verdeţuri favorizează coagularea mai rapidă a sângelui.
Cancerul mamar – un studiu iniţiat de Universitatea de Medicină din Oregon, Statele Unite, şi desfăşurat în Shanghai (sudul Chinei), pe un eşantion de peste 1000 de femei, a arătat că riscul de a dezvolta cancer la san scade simţitor la femeile care consumă frecvent gălbenuş de ou proaspăt. De „vină” pentru acest efect sunt, se pare, substanţele cu puternic efect antioxidant din ou, care stopează procesele de transformare a celulelor sănătoase în celule maligne.
 
Tratamente interne :

Tulburări de memorie – se face o cură de patru săptămâni, timp în care se consuma câte 1-2 gălbenuşuri de ou pe zi. Aceasta cură se poate repeta după o pauză de minimum trei săptămâni şi, datorită aportului sau de lecitina, colină şi alte substanţe implicate în procesele de transmitere a impulsurilor nervoase la nivelul creierului, are efecte gradate de ameliorare a funcţiei de memorare. Se pare că şi alte funcţii cognitive, cum ar fi atenţia ori capacitatea de corelare, sunt îmbunătăţite de consumul de gălbenuş de ou proaspăt.

Sindrom de oboseală cronică, deficit de atenţie – se face un tratament de 1-2 luni, timp în care se consuma două ouă pe zi, câte 5 zile pe săptămână. Cel mai bine se asociază ouăle cu alimente cum ar fi urzică, spanacul ori leurda, bogate în clorofila şi uşor de digerat, cu care fac un tandem excelent pentru recuperarea capacităţilor psihice şi fizice.

Colesterol şi trigliceride mărite – cei mai mulţi dintre noi ştiu că ouăle nu sunt bune, deoarece măresc valorile colesterolului din sânge. Realitatea este mult mai nuanţata : în organismul nostru există două tipuri de colesterol. Colesterolul cu densitate mare (HDL) este numit şi „colesterolul bun”, deoarece împiedica apariţia pe vasele de sânge a depunerilor de grăsimi, pe care le menţine în stare solubilă, acest tip de colesterol fiind un factor cheie în prevenirea bolilor de inimă. Colesterolul cu densitate scăzută (LDL), în schimb, este „colesterolul rău”, care se depune pe artere şi duce la apariţia bolilor cardio-vasculare. Ei bine, ouăle, conform ultimelor studii, cresc doar „colesterolul bun”, cel „rău” rămânând la valorile normale. Peste 255 de studii, făcute pe un număr total de 8.000 de persoane, vin să demonstreze efectul pozitiv al consumului de ouă proaspete asupra oamenilor cu valori ale colesterolului sau ale trigliceridelor peste cele normale. Înlocuirea consumului de carne, de grăsimi hidrogenate (margarină), de prăjeli, cu consumul de ouă este, probabil, prima şi cea mai eficientă măsură pentru ţinerea sub control a acestei probleme de sănătate.
Fracturi, tulburări de calcifiere – ouăle sunt printre foarte puţinele alimente care conţin vitamina D naturală, esenţială pentru asimilarea calciului şi pentru fixarea sa în oase. Mai mult, consumul de aminoacizi şi de vitamine din ouă accelerează procesele de regenerare a ţesuturilor, inclusiv a ţesutului osos. Ca atare, pentru refacerea mai rapidă după fracturi se recomandă o cură de 30-45 de zile, timp în care se consuma câte 1-2 ouă proaspete pe zi.

Reumatism – un studiu făcut în Grecia, sub conducerea prof. Dr. P. Detopolou, arata că anumite combinaţii de alimente au efecte antiinflamatoare articulare spectaculoase, comparabile cu acele ale medicamentelor de sinteaza. Colina conţinută în ouă este una din cele mai bune substanţe antiinflamatoare, dar aceasta, atunci când este consumată în asociere cu o altă substanţa, betaina, pe care o găsim în spanac şi în sfecla roşie. Aşadar, dacă vreţi să scăpaţi de durerile de articulaţii, de membrele înţepenite şi lipsite de mobilitate, consumaţi tradiţionalul spanac cu ochiuri fierte în apă, ori ouă cu salată de sfeclă roşie. Aceste alimente, consumate de 4-5 ori pe săptămână, vreme de minimum 3 luni, asociate şi cu alţi factori terapeutici (regim cu multe crudităţi, gimnastică medicală) vă vor ajuta nesperat de mult în lupta cu afecţiunile reumatice.

Obezitate, supraponderalitate – un colectiv de cercetători de la Universitatea din Louisiana, Statele Unite, a studiat efectul consumului de ouă asupra pacienţilor supraponderali. Testul a fost făcut pe 160 de pacienţi, dintre care jumătate au consumat la fiecare mic dejun două ouă, iar ceilalţi aceeaşi cantitate de calorii, dar din alte surse, cum ar fi carnea, produsele lactate, pâinea etc. Simultan, la ambele grupuri de pacienţi, numărul de calorii din dietă zilnică a fost redus în aceeaşi măsură. După opt săptămâni de regim, rezultatele au fost surprinzătoare : grupul celor care au consumat ouă la micul dejun a scăzut în medie cu o greutate de aproape două ori mai mare decât cei din grupul de control ( 2,4 kg faţă de 1,4 kg ). Aşadar, dacă vreţi să slăbiţi, impuneţi-vă restricţii alimentare nu prea severe, şi nu uitaţi să consumaţi ouă la micul dejun, iar efectele vor fi surprinzătoare, la modul cel mai plăcut.

Sarcina – oul este, se pare, alimentul ideal pentru femeile însărcinate. În primul rând, ouăle sunt foarte bogate în colină, esenţială pentru dezvoltarea sistemului nervos al foetusului. Apoi, sunt bogate în fier asimilabil, în vitamine din complexul B, în vitamina D (esenţială pentru dezvoltarea sistemului osos al foetusului), fiind foarte bine tolerate de organism. Se recomandă consumul a două ouă pe zi, de cinci ori pe săptămână, mai ales la micul dejun. Cea mai bună formă de administrare sunt ouăle fierte, uşor de digerat şi asimilat. Acelaşi „tratament” este foarte valoros şi în timpul alăptării, stimulând producţia de lapte şi crescând valoarea nutritivă a acestuia.

Adjuvant în tratamentul infecţiilor – două ouă consumate zilnic asigura aproape jumătate din cantitatea de seleniu organic necesară organismului. Or, seleniul este foarte important pentru imunitate, administrarea constantă a acestui oligoelement crescând producţia de celule ale sistemului imunitar şi activându-le pe cele existente. Studiile arată ca suplimentarea seleniului în formă organică, din alimentaţie, ajuta organismul să lupte mai eficient cu infecţiile, dar şi cu anumite afecţiuni tumorale, cum ar fi cancerul de prostată sau ovarian.

Îmbătrânire prematură – consumul de ouă proaspete aduce în organism o serie întreagă de substanţe care relansează activitatea glandelor endocrine (gonade şi suprarenale în special), încetinesc sau chiar stopează procesele degenerative la nivelul sistemului nervos central, împiedica procesele de distructie la nivelul articulaţiilor. Foarte multe reţete reintineritoare din medicina populară de la noi şi din toate ţările Europei şi ale Asiei includ oul, mai ales gălbenuşul, ca ingredient de bază. Un tratament întineritor foarte bun este consumul dimineaţă a doua gălbenuşuri de ou amestecate cu ulei de măsline şi cu puţină sare. Pe termen lung, mai ales, aceasta combinaţie are efecte împotriva îmbătrânirii surprinzător de puternice.

Adjuvant în boală canceroasă – mai multe studii statistice au arătat că persoanele care consumă frecvent gălbenuş de ou proaspăt au o incidenţă a bolii canceroase mult mai scăzută. Dar de aici şi până la a recomanda acest aliment în dieta anti-cancer (unde de cele mai multe ori aportul de proteine este contraindicat) este cale lungă. Iată, însă, o reţetă de fitoterapie tradiţională, în care oul este asociat cu o plantă medicinală : Se administrează dimineaţa o linguriţă cu vârf de pulbere de iarbă de napraznic (Geranium robertianum), amestecată cu un gălbenuş de ou crud, iar pe parcursul zilei se ia de încă trei ori câte o linguriţă de pulbere de napraznic pe stomacul gol. Tratamentul se asociază cu regim vegetarian cu foarte multe crudităţi, durand minimum un an. Se poate asocia şi cu alte plante şi remedii, neexistând incompatibilităţi în acest sens.

Anemie feripriva – fierul conţinut de către ouă este, se pare, cel mai uşor asimilabil. Alte alimente care conţin cantităţi însemnate de fier sunt urzică, spanacul, sfecla roşie, care toate sunt consumate în mod tradiţional alături de ou. Mai trebuie menţionat că leurda, deşi conţine cantităţi mici de fier, ajuta foarte mult la asimilarea acestui oligoelement. Toate aceste alimente vor fi consumate zilnic, primăvara, pentru refacerea fierului din organism.

Avitaminoza B – oul conţine vitaminele B2, B5, B7, B12, toate într-o formă foarte uşor asimilabila. Consumul a două ouă pe zi, vreme de cinci zile pe săptămână, acoperă o cantitate însemnată din necesarul zilnic din aceste vitamine al organismului.

Sursa : .infocs.ro

      Așadar un ou pe zi merge, mai multe pot  dăuna sănătății noastre.Ș-apoi dacă reușim să le procurăm dintr-o sursă sigură este și mai bine, asta pentru  că oăule de la țară, făcute de găini care cotcodăcesc fericite, în voie, în iarbă, sunt mai bune decât cele produse de găini crescute la „înăuntru”.

Să avem grijă de sănătate , că-i mai bună decât toate !

10 comentarii la articolul “Sănătatea din farfurie: Ce se întâmplă cu tine dacă mănânci un ou pe zi?

  1. Un articol pe care l-aș recomanda cu toată convingerea. Pentru cei care ar pune în practică consumul regulat de ouă ar fi o întoarcere la viața rațională.

  2. Cred totuși în beneficiile oului proaspăt și crud Cine poate bea în ou crud pe zi își asigura un corp frumos și sănătos!

  3. O sumedenie de beneficii într-un singur ou, mai ales dacă-i de curte, din găini hrănite cu porumb. De mic am fost obișnuit să-l consum la micul dejun.
    Sănătate și s-auzim de bine, dragă Cornel!

  4. În general mă feresc să consum multe ouă, de fapt consum foarte puţine. Asta pentru că „unii cercetători” susțin că gălbenușul crește colesterolul rău și trigliceridele. Acum citesc exact inversul. Cine mai știe care este adevărul?

  5. Foarte bune informații! De fapt… trebuie să învățăm și să revenim la obiceiurile alimentare simple dar sănătoase ale bunicilor noștri. Ouă, brânză și ceapă verde, până ies roșiile din grădină! Nici nu se poate ceva mai simplu și mai bun de-atât!
    Sănătate și zile frumoase! 🙂

Dă-i un răspuns lui racoltapetru6 Anulează răspunsul