Se pare că pe majoritatea dintre noi ne pasionează , ne atrag mult mai mult gustul răutății , al evenimentelor negative în dauna celor pozitive. Vă rog să nu mă înțelegeți greșit! Haideți să ne uitam un „picuț” în jurul nostru și vom constata instantaneu acest lucru.
Ne place să auzim ce s-a mai întâmplat rău prin lume. La auzul unor evenimente de genul accidente, divorțuri ale unor vedete, furturi ,scandaluri, crime, șpaga funcționarului public, „ciulim” urechile sau privirea , instantaneu. Dacă nu le-am mai auzi, ar fi poate prea multă monotonie în viața omului modern, care de regulă nu suportă prea multă liniște sufleteasca. Este și demonstrat oameni buni !
Conform Mediafax , un site de ştiri din Rusia și-a propus un experiment interesant: a luat decizia ca, timp de o zi, să publice exclusiv informaţii pozitive. Ce s-a întâmplat : şi-a pierdut 66% dintre cititori.
Astfel, site-ul rusesc City Reporter, care are sediul în Rostov-pe-Don, nu departe de Marea Azov, a decis să publice, la începutul săptămânii, timp de o zi, numai informaţii pozitive. Platforma de ştiri locală şi-a anunţat intenţia cititorilor duminică, 30 noiembrie: „Aveţi sentimentul că sunteţi înconjuraţi de informaţii negative? Aveţi câteodată chef să nu citiţi ştiri deprimante dimineaţa? Credeţi că ştirile pozitive sunt un mit? Ei bine, vom încerca să dovedim contrariul mâine!”.
Zis și făcut; pe 1 decembrie, site-ul a publicat ştiri îmbucurătoare – precum construirea la timp a unui tunel în oraş -, dar şi informaţii prezentate într-o lumină pozitivă. Un articol despre traficul rutier avea titlul: „Fără incidente pe şosele, în ciuda ninsorii”.
Concluzia…știrile pozitive NU atrag cititorii. Site-ul din Rusia a publicat doar informaţii pozitive, efectul nu a fost cel scontat Pe pagina sa de pe platforma Facebook, redactorul-şef adjunct nu şi-a ascuns tristeţea, explicând că audienţa zilnică a scăzut cu două treimi în acea zi: „Am căutat pozitivul în actualitate şi am avut impresia că l-am găsit. Dar nimeni nu îl doreşte. Aceasta este problema”.Începând de a doua zi, City Reporter s-a întors la promovarea ştirilor despre accidente , dezastre şi fapte diverse pentru care este atât de apreciat.
Mai multe studii au arătat că tendinţa cititorilor este de a prefera informaţiile despre subiecte grave, negative. În 2007, institutul de sondare a opiniei publice Pew scria că cele mai urmărite trei teme în presa americană, începând de la mijlocul anilor 1980, sunt războiul, condiţiile meteorologice nefavorabile şi problemele economice.
Așadar , prin intermediul televizorului, a presei scrise, a radioului, suntem expuşi zi de zi , ceas de ceas, unei adevărate avalanşe de știri negative, : inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină, scandaluri, etc .
Aceste mesaje cu puternic impact emoțional, acționează, fără să realizăm , asupra subconștientului nostru. Rezultatul este că ne merge prost fără să știm de ce. Suntem mai tot timpul deprimați, ne pierdem încrederea într-o viață mai bună, ne aşteptăm mereu să ni se întâmple ce e mai rău. Ș-apoi, de regulă, la ce te aștepţi, așa se întâmplă. Vedeți, biciclistul când coboară panta abruptă prin munți se uită la drum, adică acolo unde vrea să ajungă și , nicidecum la prăpastia de lângă drum(doar nu vrea să ajungă acolo). Dăm vina pe soartă, pe guverne , pe colegi, pe șefi, pe vreme , fără să observăm că, de fapt răul este în noi. Privim spre el mereu, vorbim despre el și îl lăsat mereu să pătrundă în mintea noastră ori de câte ori a dorit, fără să ne dăm seama că trăim în casă cu inamicul.
Ar fi timpul să reacționăm până când nu va fi prea târziu ! Așa că ,începând de astăzi haideți să zăvorâm ușile pentru acești oaspeți periculoși din viața noastră și să ne facem următoarele obiceiuri :
– Evităm să mai urmărim jurnalele cu știri negative. Dacă tot privim la televizor, avem telecomanda la dispoziție și mutăm postul pe altceva. Avem la dispoziție o groază de canale că doar suntem abonați la cablu. Urmărim canalele cu emisiuni educative , științifice ,muzică, divertisment, comedii , adică cele care ne refac starea de bine.
-Ne asociem cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacă vreți să vă fie bine, va trebui să stați cât mai mult în preajma unor oameni de succes. Învăţați de la ei, gândiți ca ei, acţionați ca ei. Folosiți neîncetat forța sugestiei pozitive citind cărţi motivaționale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete și CD-uri motivaționale, participând la cursuri și seminarii despre succes, urmărind emisiuni radio / tv. cu oameni care au avut succes.
-Evităm persoanele negative, cele care mereu se vaicăresc, critică , condamnă și sunt nemulțumiți de toate. Dacă oamenii din preajmă sunt aşa trebuie să vă gândiţi la modul cel mai serios de a va debarasa de ei. Altfel, stând alături de ei, riscați o condamnare la o viață plină de eșec și frustrare.
În concluzie , folosiți la maxim forța sugestiei pozitive şi reduceți cât mai mult posibil forța sugestiei negative. Puneți stăpânire asupra tuturor elementelor de sugestie din preajma voastră şi folosiți-le pentru a vă atinge obiectivele, scopurile , starea de bine.
Ar fi bine să învățăm de la albine un lucru foarte important : ele nu culeg polen din flori uscate sau stricate, pentru ca mierea lor să nu fie la fel de putredă ca și florile din care a fost cules polenul ; ele tot timpul caută polenul cel mai bun, din florile frumoase, ca astfel lucrarea lor să fie bună, gustoasa și sănătoasa.
La fel trebuie să procedăm și noi: să nu căutam doar relele din oameni, ci să culegem tot ce-i mai bun, astfel ca viața noastră să fie una dulce-parfumată și nu o roadă otrăvită.
Degeaba încercăm să ne impunem obiceiurile bune, pe care le-ai enumerat mai sus. Nu ne stă în fire și ne-am lovi de cea mai detestată stare a omului sănătos: Plictiseala. Omul simte nevoia de senzațional, indiferent că-i de bine sau de rău. Problema e că evenimentele pozitive sunt mai rare și mai puțin impresionante. Dacă nu ar fi persoane cu vicii și întâmplări rele, ar dispărea epigramistul, satiricul, creatorul de drame, tragedii și alte opere atât de apreciate. Totuși, e bine să păstrăm proporțiile în preferințe, să vedem și binele și răul, să le comparăm și să luăm aminte.
O zi cu soare zâmbitor, așa cum se arată la mine, dragă prietene! 🙂
Intr-adevar , daca toate ar fi bune si frumoase, multi si-ar pierde obiectul muncii…Un echilibru in tot ceea ce facem , totusi se impune si nu dauneaza grav sanatatii . O zi cu mult soare peste tot, da’ mai ales prin suflet ! 🙂
Foarte bun articol. Așa este, de la minunatele albine avem atât de multe de învățat! Da, este un mare adevăr faptul că suntem prea mult ahtiați după relele din jurul nostru, pe care le „devorăm” chiar cu plăcere. Interesant experimentul site-ului din Rusia. Chiar mă gândeam de ce nu încearcă și la noi măcar una dintre televiziuni să pluseze cu știrile pozitive. Sigur ar avea același rezultat ca și rușii și și-ar pierde din plin ratingul. Cred că „Știrile de la ora 5”, renumite pentru conținutul atât de negativ, sunt printre cele mai vizionate. Vorba unor vecini, la o discuție în fața blocului, după orele 17, când se întrebau ce-a mai fost la știri: „cine-a mai murit, pe cine a mai prins poliția, cine-a mai violat pe cine…”? 🙁
Ar trebui cu adevărat să ne schimbăm acest obicei toxic, să fim mai pozitivi, mai veseli, mai optimiști. Dacă ar fi după mine, așa da cât mai multe comedii la tv, ca lumea să nu uite să râdă!
Numai bine și zile frumoase! 🙂
O, da stirile negative le savuram, ba chiar, cum spui si tu, le dam mai departe(poate se mai adauga cate ceva „bombita”) si le mai si „prelucram” cu cei de prin preajma. Se pare ca stirile „bomba”, „explozive”, „incendiare” ne atrag mult mai mult , dar asta , din pacate, isi pune pecetea pe starea noastra cotidiana.
O zi plina de evenimente pozitive ! 🙂
Ce mi se pare patologic e că am observat că oamenii nu reușesc sa se bucure de propriile lor realizări cât se bucură de insuccesele altora.
Sa fie o boala a omenirii ?! Copiii si necuvantatoare se bucura pentru orice !
O zi faina ! 🙂
Sa fim pozitivi noi înșine si sigur lumea va fi mai frumoasa.💃🏼
Subscriu …pic cu pic se face „ditamai” marea ! 🙂
Un articol superb! Suntem învățați să trăim în negativitate, dar nu este nevoie să continuăm să o facem. De fapt, de la întreaga natură putem învăța o mulțime de lucruri care să ne ajute să vedem partea bună din orice și să ne schimbăm pe noi înșine și astfel să se schimbe lumea noastră. Mulțumesc pentru articol!
Subscriu la tot ce ai spus . Multumesc pentru intrare si cuvinte !
Suntem si atragem ceea ce suntem (facem), e atat de simplu sa fim buni, frumosi, armoniosi! Schimbarea comutatorului din capul nostru pe pozitia armonie si apoi mentinerea lui pe aceasta pozitie, adică să ne conducem singuri propria minte, e tot secretul armoniei din jurul nostru! Am in jurul meu zeci de oameni frumosi, si multumesc Bunului Dumnezeu că m-a sprijinit să invat aceasta lectie!
Foarte bine spus- sa schimbam comutatorul din capul nostru pe pozitia armonie si , foarte important , sa-l mentinem pe aceasta pozitie. O zi excelenta !
Apropo: ”Prieteni de vreme bună” – ‘primesti ceea ce ceri:” Cere si ti se va da!’
Sau ”Prieteni de bucurii!” – cuvântul ”Bucurați-vă” – apare de cele mai multe ori in cartea sfântă!