Este demonstrat: persoanele destinse, care râd mult, sunt mult mai căutate şi apreciate de ceilalţi decât cele anxioase. Explicaţia este una simplă. Râsul contribuie la creşterea nivelului de serotonină (hormon care înlătură stările de anxietate şi de depresie) şi al celui de dopamină (neurotransmiţător responsabil cu senzaţia de plăcere, care are, la nivelul creierului, un efect asemănător cu morfina şi heroina).
Aceste două substanţe eliberează tensiunile de la nivel psihic. Psihologii afirmă că este esenţial să râzi chiar de propria persoană, deoarece această activitate creşte încrederea în sine şi înlătură inhibiţiile. Râsul gălăgios sau cel timid arată cât de extrovertită sau introvertită este o persoană şi dezvăluie secrete ale personalităţii acesteia. Poţi să cunoşti o persoană în funcţie de glumele şi situaţiile care o fac să râdă.
Râzi şi uită de probleme!
Metodă antistres şi antidepresiv natural, râsul te ajută să te detaşezi de problemele de zi cu zi. Datorită râsului, hipotalamusul (situat la baza creierului) secretă endorfine, hormoni care reduc excesele de adrenalină şi cortizol, cauzate de stres.
Studiile au demonstrat că stările negative, de genul anxietăţii, furiei, slăbesc sistemul imunitar şi reduc rezistenţa la infecţii. Conform doctorului Lee S. Berk, de la Universitatea Loma Linda, California, râsul creşte nivelul de anticorpi în organism.
Îmbunătăţeşte cu adevărat sănătatea
Schimburile respiratorii (oxigen-dioxid de carbon) sunt de trei ori mai intense în perioadele în care râzi cu poftă, iar plămânii pot elimina aerul cu o viteză de până la 100 de kilometri pe oră. Astfel este favorizată eliminarea rapidă a toxinelor din organism, scăderea nivelului colesterolului, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, care duce la o mai bună oxigenare a creierului.
Şi inima are de câştigat dacă adopţi atitudinea copiilor, care râd de peste 100 de ori pe zi, fiindcă râsul încetineşte bătăile inimii şi scade tensiunea.
Eşti constipat sau suferi de balonări şi nu prea îţi vine să mai râzi? Specialiştii te sfătuiesc să nu te fereşti s-o faci, căci cu ajutorul râsului ai parte de o adevărată gimnastică abdominală, care stimulează contracţiile intestinale şi te scapă de tulburările digestive.
În plus, râsul contractă diafragma şi efectuează un masaj complet al întregului organism.
Plânsul exprimă nevoia de ajutor
Uneori, stările de nervozitate şi de stres nu trec dacă râzi, ci simţi nevoia să plângi ca să te descarci. Nu este nimic anormal.
Din contră. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Minnesota, SUA, efectuat pe mai mult de 3.000 de subiecţi din 30 de ţări, a scos la iveală că 70 la sută din persoanele care plâng scapă de tensiunea psihică.
Este demonstrat ştiinţific: lacrimile elimină din organism substanţele chimice eliberate în situaţii de stres, cum este prolactina (hormon secretat în situaţiile tensionate). Psihologii spun că prin plâns ne exprimăm nevoia de ajutor.
Aceasta poate fi una dintre explicaţiile pentru care persoanele care nu plâng au probleme
în a-şi exprima sentimentele. În plus, lacrimile sunt de un real folos sănătăţii ochilor: îi protejează împotriva iritaţiilor sau a corpurilor străine.
Sursa:clicksanatate.ro
În concluzie , dacă ai uitat să râzi , reia acest obicei minunat , cât mai repede posibil! Nu costă bani , se află chiar sub nasul tău și este demonstrat științific că un minut în care râzi este egalul a 45 de minute de relaxare.
Te abţii să plângi ? Nu e bine nici așa, deoarece şi lacrimile îţi pot fi de mare ajutor.
O recomandare marca „2 în 1” ar fi să apelăm la cea mai bună variantă : râsul cu lacrimi . 🙂
Nu am mai plâns de câteva decenii și nici nu vreau să mă forțez. În schimb, râd des și caut să o fac cu orice prilej. Mai ales de mine! 😉
Zâmbete nenumărate îți doresc, vecine! 🙂
Sa razi cu lacrimi , draga Petru ! Asta iti doresc , asa ca sa-ti iasa „doua dintr-o lovitura”. O zi perfecta , da ne-aparat plina de zambete ! 🙂
Sa zambesti, nu te costa nimic. Mai cu seama ca poti face pe cineva fericit, cu zambetul tau.
☺
Foarte adevarat…mie unul, cu siguranta, imi place cand omul intalnit(pe strada, in magazin, etc) zambeste , chiar daca nu te cunoaste…s-apoi zambetul este si molipsitor…o zi plina de zambete sa ai ! 🙂
Multumesc mult!☺
” Este demonstrat: persoanele destinse, care râd mult, sunt mult mai căutate şi apreciate de ceilalţi decât cele anxioase. ” Cine-a demonstrat asta si cand ? Mihail Eminescu era mai degraba un tip anxios si cu toate acestea , avea infinit mai mult succes – nu doar la femei – decat amicul sau I.L.Caragiale pe care , doar de faptul de-a fi fost un tip posac , anxios nu-l puteai acuza deci – dupa parerea mea evident – nu se sustine ” demonstratia „respectiva indiferent cine-s tipii care-au facut-o , fie ei si savantii sovietici 😎 sau …cercetatorii britanici 😉 ! O saptamana cat mai buna si cu multa pace iti doresc M. Cooper !
Foarte interesante spusele tale , drept pentru care iti multumesc mult . Zambete pe toate planurile sa ai , draga Marian ! 🙂
Râsul cu lacrimi: Total de acord! 😀
🙂