Raiul şi iadul…la doar o secundă distanță

Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr şi l-a întrebat:

– Cum poate să existe rai şi iad, când nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul şi iadul?

– Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poţi numi războinic, când nu văd în faţa mea decât un caraghios? Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus:

– Vezi, aşa se deschid porţile iadului!

Înţelegând lecţia dată, războinicul a pus sabia în teacă şi s-a înclinat respectuos.

– Vezi, i-a mai spus călugărul, aşa se deschid porţile raiului!

„Cel ce uită de iad, va ajunge acolo” (Sfântul Ioan Gură de Aur) . Ce mică este distanța între iad și rai, între bine și rău, nu-i așa ? Așa este și în viața noastră de zi cu zi,  între rai și iad distanța poate fi preț de o secundă, la fel ca intre viață și moarte(viața omului este precum o frunză pe apă) , iar acea secundă  este esențială și se poate chema alegere sau poate decizie a fiecăruia dintre noi.

              Așadar raiul și iadul le purtăm în suflet atâta timp cât trăim pe acest pământ , iar uneori le scoatem la vedere sub forma vorbelor și a acțiunilor noastre. Ș-apoi , haideți să recunoaștem  că aceste adevărate  vibrații ale sufletului nostru ii fac pe cei din jurul nostru sa se simtă “ca-n rai” ori “ca-n iad”.

Depinde doar de deciziile noastre dacă ne dorim să ajungem în Rai după moarte  și dacă atâta timp cât suntem în viață  îi facem pe cei din jurul nostru  să se simtă  “ca-n rai” .

4 comentarii la articolul “Raiul şi iadul…la doar o secundă distanță

  1. Socotim în general despre noi înșine că știm ce vrem. Oricine îți va răspunde de-l întrebi, că își dorește bani. Unii poate își vor aminti să zică și de sănătate (când o ai, ți se pare un lucru firesc să fie mereu acolo, să existe de la sine). Și ce ar mai fi? Hai să vedem după urări:
    După principiul că îți urez ție ce îmi doresc mie, am vrea cu toții, ani mulți și bucurii. Fericire… Dar ce-i asta? După Dex e tradus cam la fel ca și bucuria, dar fericirea parcă cere mai mult. În timp? În intensitate? Mie așa mi se pare cel puțin, ca un cumul de bucurii. Bucurii în șirag, una după alta…Hm! Destul de iluzoriu, nu?
    Și totuși, ce ne dorim? Ce ar trebui de fapt să ne dorim?
    Odată oamenii nu se jenau să amintească de Rai și de Mântuire. Și le doreau și și le urau. Câți mai fac asta?
    Oare oamenii nu mai cred în ele? Dar nu sunt noțiuni intrinsece cu credința în Dumnezeu? Deci credem și în ele, dar cu toate astea nu le pomenim. Cum oare?
    De aceea m-am bucurat acum, să citesc acest articol.
    Și în spritul lui, să vă zic și eu citându-l pe Părintele Cleopa:
    – Mânca-v-ar Raiul !

  2. Raiul și iadul se găsesc aici, pe pământ, și în noi, oamenii. Trebuie, însă, să percepem ceea ce vrem și să trăim, nu să visăm doar și să ne irosim astfel viața.

Dă-i un răspuns lui racoltapetru6 Anulează răspunsul