Într-o iarnă friguroasă, cu mult omăt, un copil se juca singur în curtea din spatele casei. Nu avea prea multe jucării, dar avea multă zăpadă, așa că nu se plângea. A început să facă bulgări: unu, doi, trei, mai mari, mai mici, apoi i-a așezat unul peste altul, ca la un turn. S-a gândit apoi să decoreze turnul, dar tot ce a găsit prin curte au fost câțiva cărbuni, un morcov înghețat rămas rătăcit prin grădină din toamnă, o căciulă veche și un ciot de mătură de prin magazie. Pe înserat, copilul a intrat în casă, lăsând turnul de zăpadă singur, în grădina înghețată.
Zâna Iarna, care colinda lumea în sania ei trasă de cerbi albi, a zărit turnulețul care semăna foarte bine cu un om și în glumă s-a gândit să-i dea viață pentru o noapte. Și așa a apărut primul om de zăpadă din lume.
Când s-a așternut liniștea, din pădurea din apropiere au început să sosească musafiri de noapte. Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească prin zăpadă în căutare de frunze de varză sau știuleți de porumb uitați prin grădină de gospodari. Iarna hrana este greu de găsit.
Omul de zăpadă le-a văzut și s-a gândit să le ofere nasul său portocaliu.
– Eu nu am nevoie de el. dar pentru voi poate fi o cină gustoasă! Căprioarele au primit bucuroase darul omului de zăpadă.
Mai târziu, câteva păsărele s-au așezat pe capul omului de nea. Ar fi avut nevoie de câteva firicele de lână ca să-și căptușească cuiburile reci.
– Cu mare drag! le-a răspuns el și s-a grăbit să împartă toată lâna din căciula cea veche cu păsările cerului.
Cât a fost noaptea de lungă, omul de nea a făcut cadouri celor din jurul lui: firele de paie le-a dat unor iepurași, iar cărbunii unor pitici ai pădurii.
Spre dimineață, Zâna Iarnă l-a văzut stând cu totul despuiat. A înțeles ce s-a întâmplat și atunci, pentru bunătatea lui s-a gândit să-i ofere și ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.
De atunci, Omul de Zăpadă este un simbol nelipsit al iernii. Cum dă prima zăpadă, toți copiii se grăbesc să ridice oameni de zăpadă peste tot: pe străzi, în grădini sau în curțile caselor.
Poveste de Hans Christian Andersen
Fain 🙂
Încă o poveste drăguță pe care nu o știam. Mă bucur cu atât mai mult cu cât e vorba de omul rece, cu inimă atât de caldă.
Bună dimineața și bună să-ți fie toată ziua, vecine! 🙂
Ce frumos ai spus-o , draga Petru – omul rece cu inima calda si buna. Iata cum „facerea de bine „miroase (si) a bine .
Multumiri pentru intrare si urari.
Buna sa fie si ziua ta, cu bucurii si multa stare de bine ! 🙂
E deosebită povestea asta. Acum parcă îi iubesc şi mai mult.
Mulţumesc!
Intotdeauna mai incape cate ceva in plus pentru fiecare dintre noi…s-apoi daca-i vorba de bunatate si iubire , Doamne ajuta !
Tot binele si Sarbatori frumoase !
Mulţumesc mult! Sărbători cu bucurie!
Minunată poveste. Mi-a amintit de povestea lui Oscar Wilde numită Prințul fericit, în care personajul și-a oferit ochii de safir și rubinul de pe mânerul sabiei celor nevoiași.Sărbători pline de bucurie sfântă!
Frumoasa si sugestiva acea poveste, bunatatea este ceea ce ar trebui sa o avem cu totii acum de Craciu, dar nu numai .
Sarbatori fericite !
Mulțumesc, sărbători fericite și ție/dvs.
Sarbatori fericite si LA MULTI ANI cu sanatate !
Am trecut povestea la bucuriile mele de iarnă. 🙂
Minunat !!!!!
Frumoasă poveste.
Un an .bun să aveți !
AN NOU cu bucurii si impliniri !