Omul şi creionul

Imagini pentru Omul şi creionul

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare . La un moment dat , întrebă :
-Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă ? Sau poate e o poveste despre mine ?
Bunicul se opri din scris , zâmbi şi-i răspunse nepotului :
– E adevărat , scriu o poveste despre tine . Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu . Mi-ar plăcea să fii ca el , când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat , fiindcă nu văzuse nimic special în el .
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea !
– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile . Există cinci calităţi la creion , pe care , dacă reuşim să le menţinem , vom fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea .

Prima calitate : poţi să faci lucruri mari , însă să nu uiţi niciodată că există o mână  care ne conduce paşii . Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui .
A doua calitate : din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea . Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion , dar până la urmă va fi ascuţit . Deci , să ştii să suporţi unele dureri , pentru că ele te vor face mai bun .
A treia calitate : creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit . Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă ceva rău , ceea ce este important este să ne menţinem pe drumul cel drept .
A patra calitate : la creion nu este important lemnul sau forma exterioară  , ci mina de grafit din interior . Tot aşa , îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău .
Şi ,  în sfîrşit , a cincea calitate : lasă totdeauna o urmă . Tot aşa , să ştii că tot ce faci în viaţă ta lasă urme , astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta .

Paulo Coelho

Mi-au plăcut mereu poveștile cu tâlc, iar analogia de mai sus e plină de învățăminte prețioase pentru copii,  dar mai cu seamă pentru oamenii mari.

Apropo de urmele pe care le lași în urma ta : nu-ți  „mâzgăli” viața cu fapte rele , „creioneazăți-o” în așa fel încât urmele pe care le lași să fie păstrate cu drag de cei care ți-au fost prin preajmă.

11 comentarii la articolul “Omul şi creionul

  1. Povestioara imi aduce aminte de cele din Manuscrisul gasit la Accra. Nu stiu, se poate sa fie chiar de acolo? Am citit-o acum mult timp si din pacate n-o mai am sa verific

  2. Când n-om mai fi, doar urmele noastre mai contează pentru cei rămași.
    Foarte interesanta analogia!

  3. Excelentă pildă! De-ar fi la fel de înțelepți toți bunicii și să-și învețe nepoții lucrurile cu adevărat importante din viața unui om!
    Numai bine și o săptămână frumoasă! 🙂

    • Ce bine zici , draga Alex ! Ne vine randul , incet ,incet , si noua….sa vedem cum ne vom descurca cu nepoteii nostri !
      O saptamana frumioasa ! 🙂

  4. Și mie mi-au plăcut dintotdeauna poveștile cu tâlc. Tocmai pentru că învățăm sau ne reamintim lucruri importante despre viață.
    Toate cele bune și frumoase, dragă prietene! 🙂

    • Asa este , draga Petru ,iar uneori cand vrei sa influentezi in bine pe cineva , mai bine spui o pilda …adica mai pe „ocolite” , decat sa i-o zici p-aia dreapta, sansa de succes este mai mare.
      O zi cu mult soare prin suflet ! 🙂

Dă-i un răspuns lui gelu gelu Anulează răspunsul