Nu lăsați să „crească” ziduri între voi și fericire !

Este poate ora potrivită pentru a ne savura cafeluța de dimineață. Dacă nu avem compania mult dorită , merită să ne bucurăm de ” tihna” cafelei  alături de o poveste  emoționantă și potrivită pentru sufletele noastre . Am luat-o de pe internet și mi-a plăcut foarte mult, asta pentru că ,citită cu atenție, te face să vezi lucrurile care ți se-ntâmplă cu mai mare seninătate. 

Doi bărbaţi, grav bolnavi, împărţeau aceeaşi rezervă de spital.Unul dintre ei, aşezat lângă singura fereastră a camerei, avea voie să şadă în fund o oră pe zi, rezemat de perne, pentru a permite lichidului din plămâni să se dreneze. Cel de-al doilea, însă, era imobilizat la orizontală, fără posibilitatea de a se mişca.

Aşa cum se-ntâmplă, cei doi au început să vorbească şi să-şi povestească vieţile. Şi-au spus detalii despre soţii şi copii, despre casele lor, despre slujbele lor, despre cum au făcut armata şi pe unde au mers în vacanţe, de-a lungul timpului. Îşi spuneau glume şi-şi împărtăşeau dorinţele, deşi amândoi ştiau, undeva în adâncul sufletelor, că e puţin probabil să şi le mai îndeplinească. Au devenit prieteni.

În fiecare după-amiază, când cel de lângă fereastră era ridicat în fund, îi descria celuilalt, cu lux de amănunte, ce vedea pe fereastră. Încet, această oră deveni lucrul care-i uni cel mai tare, ritualul central al vieţilor lor din spital. Mai ales pentru cel care nu se putea mişca, poveştile despre lumea vie şi colorată de afară deveniseră vitale. Aştepta să se trezească în fiecare dimineaţă cu gândul la ora aceea.

Fereastra dădea într-un parc, în mijlocul căruia era un lac. Raţe şi lebede albe şi negre se jucau pe apă, printre bărcuţele teleghidate de copiii de pe mal. Îndrăgostiţi tineri sau bătrâni se plimbau, ţinându-se de mână, printre flori de toate culorile. În departare se putea doar ghici oraşul, după linia fină de zgârie nori care se iţea deasupra copacilor.

Pe măsură ce povestitorul dădea mai multe detalii, celălalt bărbat închidea ochii şi-şi imagina întreaga scenă şi pe el făcând parte din ea. Într-o zi îşi imagina că stă pe o bancă şi citeşte, în alta că se plimbă cu barca cu soţia lui, sau că dă de mâncare păsărilor. Într-o zi, cel de lângă fereastră îi descrise o paradă care trecea chiar pe lângă clădire. Aproape că o proiecta, cu ajutorul cuvintelor, pe tavanul salonului, singurul loc pe care-l puteau vedea bine ochii celuilalt.

Au trecut zile, săptămâni, luni. Într-o zi, povestitorul muri. Nu vă pot descrie durerea celui care-i supravieţuise. Şi, ca să-şi mai ostoiască suferinţa, o rugă pe asistentă, într-o zi, să mai stea câteva minute şi să-i descrie ce se mai întâmpla în parcul de lângă spital. Femeia se apropie de geam şi-i spuse, uşor uimită, că în faţa ferestrei e un zid alb, dincolo de care nu se vede nimic. Omul se revoltă, spunându-i că nu e posibil, că doar prietenul lui îi povestise ore întregi despre ce se-ntâmplă afară.                                                                                                          

“Mă tem că acest lucru ar fi fost imposibil, domnule. Fostul dumneavoastră coleg de cameră era orb!” îi spuse asistenta, în timp ce ieşea din cameră.

         Dacă doi oameni  grav bolnavi au știut să se bucure de viață așa cum le era dată, de ce , în cazul altora, mai sănătoși, nu se întâmplă acest lucru. Bucurați-vă până nu este prea târziu de tot ce este frumos  în jurul vostru . Nu lăsați să „crească” ziduri între voi și fericire.

       „Această viaţă este a ta și numai a ta. Profită de puterea de a alege ce vrei să faci, şi fă bine acest lucru. Profită de puterea de a iubi ceea ce vrei în viaţă şi iubeşte cinstit. Profită de puterea de a te plimba în pădure şi de a fi parte din natură. Profită de puterea de a- ţi controla propria viaţă. Nimeni altcineva nu poate să facă asta pentru tine. Profită de puterea de a a- ţi face viaţa fericită.”(Susan Polis Schutz)

6 comentarii la articolul “Nu lăsați să „crească” ziduri între voi și fericire !

  1. Mișcător. Lumea ta e plină de povești cu tâlc! Tare mi-aș dori să primesc o prăjitură cu răvaș, de la tine când mă voi mai lovi de zile grele în viața mea. Poate chiar mai repede, dacă te tentează provocarea de plăcinte cu răvaș de pe blog 🙂 ?

  2. Nu trebuie neapărat să ai ochi ca să vezi, dacă ai imaginație să-ți închipui și suflet bun să transmiți mai departe. E și acesta un tâlc ce se desprinde din frumoasa povestire.
    Îți doresc să vezi doar ce-i frumos în jurul tău și să te bucuri din plin, dragă prietene! 🙂

    • Mare dreptate ai , draga Petru ! Daca frumosul salașluiește în interiorul tau, ai parte de mult frumos si pe-afara .
      Multumiri pentru tot, inclusiv pentru frumoasele urari !
      O zi plina de frumos !

Lasă un răspuns la racoltapetru6 Anulează răspunsul