Orice vis , orice dorință devine realitate, atunci când crezi cu adevărat că acest lucru se poate întâmpla !
Într-o vară secetoasă, preotul i-a chemat pe toți credincioşii să participe la o rugăciune pentru ploaie pe câmp. Pământul se uscase iar culturile erau aproape compromise, dacă nu ploua cât mai repede.
Oamenii au venit cu mic cu mare la locul anunțat şi la ora potrivită pentru rugăciunea de ploaie. Fiecare purta în mâini semnul credinţei : icoane, tămâie, lumânări.
Preotul a fost în schimb foarte impresionat de o fetiţă care, în timpul rugăciunii, ţinea în mână o umbrelă
roşie. Era singura, din acea mare adunare, care avea umbrela la ea , în caz că rugăciunea avea finalitatea mult dorită : ploaia. Astfel, preotul a adăugat rugăciunilor pe care le citea din carte, una de la el:
„Doamne ajută-ne pentru credinţa acestei copile!”.
Să ceri ploaie înseamnă să te rogi, dar să vii cu umbrela la rugăciune, după o lună de secetă, înseamnă să crezi. Doamne, cât de multe avem de învățat de la copiii de lângă noi !
Cât timp credem , este totul bine, dar când avem îndoieli/suspiciuni nu mai credem în ceea ce facem, luăm decizii greșite, lumea noastră se năruie și , sigur, începem să căutăm vinovați, să ne întrebăm dacă Dumnezeu există .
În mod sigur vom spune că toți credem în ceva sau în cineva, însă este o mare diferență în a crede și a crede cu adevărat din tot sufletul. Când zic a crede cu adevărat din tot sufletul mă refer la faptul să crezi fără vreo umbră de îndoială.
Foarte frumos a spus Vasile Alecsandri că „Încrederea înfloreşte în inimile mari. ” Cât adevăr !
Ș-apoi , uneori încrederea înseamnă totul.
Amin! Incurajator
M. Cooper , dumneata ai vrut de fapt sa spui SPERANTA , atunci cand ai scris … INCREDEREA . Nu de alta dar , SPERANTA este ceva potrivit zilelor pe care le traim iar INCREDEREA este ceva pe care , esti invatat inca de mic s-o ai sau sa n-o ai ! Sa ai SPERANTA in promisiunile Domnului si INCREDEREA CA , ACESTEA SE VOR IMPLINII CHIAR SI-N CEEEA CE TE PRIVESTE SAU…MAI ALES IN CEEA CE TE PRIVESTE ! Dragoste si respect M. Cooper !
Acea copila chiar a avut incredere ca slujba la care urma sa participe va aduce ploaia….mare lucru increderea.
Intr-adevar speranta moare ultima, sau nu moare niciodata .
Respect draga Marian si o zi racoroasa !
Frumoasă și pilduitoare întâmplare. Mi-am amintit imediat ceva ce mi-a povestit cu mulți ani în urmă, bunica mea. În satul lor, înainte de război, era o vară cumplit de secetoasă. Pământul Bărăganului se crăpase adânc, iar plantele zăceau pârjolite de arșiță. Preotul din sat a făcut demersuri pentru ca moaștele sfântului Pantelimon, aflate în acea vreme la Constanța, să poposească și în satul lor. Și au venit, însoțite de alai mare. Tot satul a ieșit la câmp, iar oamenii s-au rugat cu lacrimi în ochi pentru mila lui Dumnezeu. Soarele ardea cumplit, iar cerul era ca de sticlă. Nici nu s-a terminat bine slujba, că din senin au apărut niște nori negri, iar peste sat a venit o ploaie incredibilă, care a răcorit și pământul și oamenii și animalele. O adevărată minune, despre care oamenii au vorbit mult timp după aceea. Anii au trecut, au mai fost și alte veri secetoase, dar oamenii nu au mai reușit să iasă cu rugăciunea la câmp, ca în acel an, în care au avut „încredere” că Dumnezeu poate face o minune…
Numai bine! 🙂
O amintire care chiar ca-ti merge la suflet si te ajuta sa vezi viata cu toate frumusetile ei. Multumesc mult , draga Alex pentru aceasta impresionanta vorbire a ta ! O zi cu mult senin prin suflet si racoroasa (pe cat se poate, doar ii vara) pe afara ! 🙂
O întâmplare minunată care îmi amintește de ceva ce mi-a povestit cu mulți ani în urmă, bunica mea. Era înainte de război, iar în satul lor din Bărăgan era o secetă cumplită, care pârjolise totul în jur. Oamenii priveau spre cer, dar nici o urmă de nor nu se ivea de nicăieri. Preotul satului, îndemnat de oameni, a făcut demersuri pentru ca moaștele Sfântului Pantelimon, aflate în drum spre Constanța, să treacă și prin satul lor. Și au venit, însoțite de alai mare. Tot satul a ieșit la câmp, iar oamenii s-au rugat cu lacrimi în ochi pentru mila lui Dumnezeu. Soarele ardea cumplit, iar cerul era ca de sticlă. Nici nu s-a terminat bine slujba, că din senin au apărut niște nori negri, iar peste sat a venit o ploaie incredibilă, care a răcorit și pământul și oamenii și animalele. O adevărată minune, despre care oamenii au vorbit mult timp după aceea. Anii au trecut, au mai fost și alte veri secetoase, dar oamenii nu au mai reușit să iasă cu rugăciunea la câmp, ca în acel an, în care au avut „încredere” că Dumnezeu poate face o minune…
Numai bine! 🙂
Doamne ajuta !
Cred că am trimis comentariul de două ori. Scuze!
Mai bine de doua ori decat niciodata ! S-apoi merita citit si recitit! Zi faina !