„Fericirea este un fluture care, atunci când este urmărit, este întotdeauna la un pas de a fi prins, dar dacă stai liniştit, se poate aşeza pe tine.”(N. Hawthorne)

Un negustor oarecare şi-a trimis fiul să înveţe Taina Fericirii de la cel mai înţelept dintre toţi oamenii de pe faţa pământului. Băiatul a bătut patruzeci de zile prin deşert până a ajuns la poarta unui frumos castel, situat în vârful unui munte. Acolo sălăşluia Înţeleptul pe care îl căuta.

Însă, în loc să întâlnească un sfânt, aşa cum se aştepta, eroul nostru s-a trezit într-un bazar unde a găsit o vânzoleală acerbă: era un du-te-vino de negustori, oameni care stăteau de vorbă pe la colţuri, o mică orchestră ce cânta melodii suave, şi, pe lângă toate acestea, mai era şi o îmbelşugată masă, plină cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii. Inţeleptul vorbea cu toată lumea, iar băiatul a trebuit să aştepte două ore până să-i vină rândul.

Înţeleptul ascultă cu atenţie motivul vizitei tânărului, dar îi spuse că exact în acel moment nu avea timp să-i explice Taina Fericirii. Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat şi să revină peste vreo două ore.

”Dar, până atunci, vreau să te rog ceva”, a completat Înţeleptul, dând băiatului o linguriţă în care picură doi stropi de untdelemn. „Cât timp te plimbi prin palat, poartă această linguriţă fără să verşi uleiul din ea”.

Tânărul a început să urce şi să coboare scările palatului, cu ochii aţintiţi asupra lingurii. După scurgerea celor două ore, băiatul s-a prezentat din nou în faţa Înţeleptului.

”Vasăzică”, începu Înţeleptul, „ai văzut tapiseriile persane din sufragerie? Ai văzut grădina care i-a luat Meşterului grădinar zece ani ca s-o creeze? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?”

Ruşinat, tânărul mărturisi că nu remarcase nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse picăturile de untdelemn pe care i le incredinţase Înţeleptul.

”Atunci, întoarce-te şi descoperă minunile lumii mele”, îi spuse Înţeleptul. „Nu poţi avea încredere într-un om dacă nu-i cunoşti casa”.

Mai relaxat de această dată, băiatul luă linguriţa şi reîncepu să se plimbe prin palat, de această dată admirând toate operele de artă care atârnau de tavane şi pe pereţi. A văzut grădinile, munţii din jur, gingăşia florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă fusese aşezată la locul ei. Revenind în faţa Înţeleptului, tânărul îi relată amănunţit tot ceea ce văzuse.

”Dar unde sunt cele două picături de untdelemn pe care ţi le-am încredinţat?” a întrebat Înţeleptul.
Privind linguriţa, băiatul a observat că vărsase uleiul.

”Acesta este singurul sfat pe care ţi-l pot da”, spuse Înţeleptul Înţelepţilor. Taina Fericirii stă în a admira toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături de untdelemn din linguriţă.”

Autor: Paulo Coelho

         O Minunată poveste  pe măsura autorului ei ! Așadar , acea stare de bine pe care băiatul nostru a simțit-o  în gradină , însemna  de fapt fericirea sufletului său ,care  are nevoie de atenție la fel de mare precum picăturile de ulei.

         Ș-apoi , nu-i așa, pentru a fi fericiți trebuie să mai renunțăm, așa  din când în când, la grijile zilnice  ,dându-i posibilitatea și sufletului nostru să se simtă bine …asta pentru că , mergând tot pe mâna  lui Coelho,  „fericirea poate fi întâlnită într-un simplu grăunte de nisip din deşert”.