Se spune că frumusețea vine din interior sau mai bine spus dacă te simți frumos/frumoasă, și cei din jurul tău te vor considera la fel. Așa rezultă și dintr-o frumoasă poveste care spune că erau odată doi prieteni marinari care au decis să pornească în căutarea fericirii. Au călătorit ei mult timp, până când, la un moment dat, au ajuns la o insulă, unde au decis să rămână pentru a se odihni. Pe acea insulă trăia un mic popor care avea un conducător, ceva de genul unui șef de trib. Acest conducător avea două fiice.
După un timp, unul dintre marinari îi zice prietenului său, că vrea să rămână pe această insulă și că vrea să se însoare cu fiica conducătorului.
– Bine prietene, îi răspunse acesta, rămâii aici, fiica cea mare a conducătorului e chiar foarte frumoasă.
– Dar nu, i-a răspuns celălalt, eu vreau să mă căsătoresc cu cea mică.
– Dar cea mică e cam urățică.
– Eu așa am decis, așa va fi … Și în cele din urmă acesta a aprobat decizia prietenului său și a plecat să își caute fericirea lui.
Pe insulă, era un obicei pentru a cere în căsătorie fata, trebuia să îi oferi tatălui miresei un anumit număr de „căprițe”, de la 1 la 10. Marinarul s-a dus și a căutat 10 „căprițe”, după care a mers la conducător să îi ceară fata. Acesta văzând „căprițele” i-a zis:
– Mă bucur că ai venit, fata mea cea mare e foarte frumoasă și merită aceste „căprițe”!
– Dar, îi spune marinarul, eu am venit după fata cea mică… La care, conducatorul uimit îi zice:
– Bine, dar pentru ea îți iau doar 3 „căprițe”.
– Nu, i-a răspuns acesta, trebuie să le iei pe toate…
Până la urmă nunta a avut loc. Peste câțiva ani, al doilea marinar s-a întors pe insulă să își viziteze prietenul. A intrat în casă, l-a văzut pe acesta că se juca cu feciorul lui și a văzut și o femeie foarte frumoasă alături. S-a apropiat de prietenul său, timp în care doamna a plecat în altă cameră, lăsându-i pe amândoi să-și vadă mai departe de amintiri:
– Cum o mai duci?
– Sunt fericit!
Aici, apăru și acea doamnă frumoasă.
– Iată, fă cunoștință. Este soția mea.
– Cum? Te-ai căsătorit din nou?
– Nu, e aceeași femeie.
– Dar cum s-a întâmplat, că s-a schimbat atât de mult?
– Cred că ar fi mai bine s-o întrebi chiar pe ea.
Omul și-a luat inima în dinți, s-a apropiat de femeie și i-a zis:
– Îmi cer scuze pentru indiscreție, dar eu țin minte cum erai, așa… nu prea… Cum de s-a întâmplat că ai devenit atât de frumoasă?
Atunci, doamna i-a răspuns:
– Probabil e din cauză că oarecând, cineva, a reușit să mă facă să cred că eu merit cele 10 „căprițe”!
Sursa: Cuvântul liber.ro
Așadar frumuseţea nu este exterioară; ea este dată de lumina din sufletul tău. A-i încuraja pe cei din preajmă, a le acorda încrederea și aprecierea noastră ,cu fapte dar și cu vorbe , înseamnă să le facem viața mai frumoasă cu implicații asemănătoare asupra vieții noastre. Este dovedit faptul că dacă suntem(devenim) frumoși pe interior , adică acolo unde nu se vede cu ochiul liber , acelaș lucru se va întâmpla și cu trăsăturile noastre care sunt vizibile. Toate astea pentru că ,nu-i așa ,totul vine din interior, inclusiv frumusețea, bunătatea. Dacă vom izbuti să”strângem” în noi, acolo în suflet, mai multă bogăție , mai multă bucurie, mai multă pace, mai multă iertare ,această bogăție se va extinde și în exteriorul nostru, iar lumea va deveni mult mai bună și mai frumoasă.
Eu cred ca sunt de vreo șapte căprițe… 😀 Sorry, couldn’t resist. Dar, da, altfel sunt de acord. Frumusețea vine din interior. Poate dacă ținem cont de asta, numărul de căprițe diferă. 🙂
Nota 10! (puncte, nu căprițe 🙂 )
Se poate spune, fără nicio îndoială, că povestirea de mai sus e inspirată din realitate. Și noi putem vedea cum unele femei înfloresc sau se ofilesc după căsătorie, în funcție de mariajul pe care-l au.
Subscriu !