Un mic cioplitor în piatră trăia liniştit la poalele unui munte mare, din care desfăcea bucăţi de piatră ca să ridice case. Era mulţumit de soarta lui. Asta până în ziua în care se duse la                      

– Dorinţa ta a fost auzită, cioplitorule în piatră, fii aşadar bogat şi deci fericit!

Zis şi făcut. Deveni un negustor bogat şi fu mulţumit de soarta lui. Până în ziua în care  îl văzu pe rege trecând în lectica lui de aur, cu toţii închinându-i-se când trecea prin dreptul lor. Ce valoare aveau bogăţiile lui pe lângă puterea unui rege şi admiraţia pe care i-o purtau toţi? „Ah, dacă aş fi rege, ce fericit aş fi!” Şi duhul muntelui îi auzi ruga:

– Dorinţa ta a fost auzită, negustoriile, fii aşadar rege şi deci fericit!

Zis şi făcut. Deveni un rege venerat şi fu mulţumit de soarta lui. Până în ziua în care se întâmplă ca soarele să-şi pogoare peste ţinut razele arzătoare şi nemiloase. Oricât era el de rege, nu se putea apăra de căldură şi nu se putea opune puterii acestui stăpân al cerului. Necăjit, strigă: „La ce servesc tronul şi bogăţiile dacă soarele este mai puternic decât mine! Ah, dacă aş fi soarele, ce fericit aş fi!” Din nou duhul muntelui îi ascultă ruga:

– Dorinţa ta a fost auzită, rege, fii aşadar soare şi deci fericit! 

Zis şi făcut. Deveni un soare atotputernic. Îşi slobozi razele asupra tuturor vietăţilor: bogaţi şi săraci, slabi şi puternici, plante şi animale. Toţi erau supuşi puterii lui şi toţi mureau de sete. Şi fu mulţumit de soarta lui. Până în ziua în care văzu că muntele se înălţa mereu, imuabil. Plin de furie, strigă: „La ce serveşte puterea dacă poate să mi se opună rezistenţă? Ah, dacă aş fi muntele, ce fericit aş fi!” Şi de data asta, duhul muntelui îi ascultă ruga:

– Dorinţa ta a fost auzită, soare, fii aşadar munte şi fii deci fericit!

Zis şi făcut. Deveni munte nemuritor. Şi fu mulţumit de soarta lui, până în ziua în care simţi ceva mâncându-i piciorul. Şi atunci văzu, acolo jos, un mic cioplitor în piatră ocupat să desprindă bucăţi de piatră ca să ridice case… atunci stânca,foarte mâhnită, se ]ntrebă : „Cum se face că omul ăsta are o putere care o întrece pe a mea ? „

Atunci supărat spune :  „Sunt mai slab decât el, vreau să fiu acest om !” .

Și stânca s-a prefăcut  cioplitor în piatră, același om care a fost la început , și de atunci a muncit din greu dar mulțumit.

Cât de sus a năzuit și a și ajuns omul nostru , când , de fapt, fericirea o avea la îndemână, dar nu știa să o aprecieze.

Această poveste japoneză se adresează micului cioplitor în piatră, care se găseşte în fiecare dintre noi. Fericirea este mereu lângă noi, este la îndemâna noastră,  nu ne-a părăsit niciodată, stă doar pitită(uneori) şi aşteaptă în tăcere să ne eliberăm , să o descoperim și să deschidem uşa sufletului nostru.

Câtă dreptate  în spusele lui  Octavian Paler : „Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai.”