O viață fără iubire este ca un cer fără stele, fără păsări şi fără culoare,  este asemeni unui copac fără flori sau fructe, este precum un an fără primăvară.

Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane: Bună Dispoziţie, Tristeţea, Înţelepciunea, Iubirea şi altele.

Într-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, aşa că şi-au pregătit navele şi au plecat . Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula a început să se scufunde, Iubirea a hotărât să ceară ajutor.

Bogăţia a trecut pe lângă Iubire într-o barcă luxoasă şi Iubirea i-a zis:              

– Bogăţie, mă poţi lua cu tine?

– Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint în barca mea şi nu am loc pentru tine.

Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:   

– Orgoliu, te rog, mă poţi lua cu tine?

– Nu te pot ajuta Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.

Iubirea a rugat mai apoi Tristeţea, care trecea pe lângă ea:

– Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!

– Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…

Chiar şi Buna Dispoziţie a trecut pe lângă Iubire, dar era atât de mulţumită încât nu a auzit că o striga.

Dintr-o dată o voce a strigat:

 – Vino, Iubire, te iau cu mine!

Era un bătrân cel care vorbise. Iubirea s-a simţit atât de recunoscătoare şi plină de bucurie încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când au sosit pe ţărm, bătrânul a plecat.

Iubirea şi-a dat seama cât de mult îi datora şi a întrebat Cunoaşterea:

– Cunoaştere, îmi poţi spune cine m-a ajutat?

– Era Timpul…

– Timpul? S-a întrebat Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoaşterea, plină de înţelepciune, i-a răspuns:

 – Pentru că numai Timpul e capabil să înţeleagă cât de importantă e Iubirea în viaţă…

Ce s-ar fi făcut oare Timpul fără Iubire ? Probabil ar fi mai fi existat (degeaba) o vreme ș-apoi ar fi dispărut.

Iubirea este cea mai înaltă fericire la care poate ajunge omul, căci numai prin ea cunoaște că el e mai mult decât el însuși, că e una cu totul.(Rabindranath Tagore)