Cu siguranță fiecare dintre noi ne  aducem aminte cu mare drag și nostalgie de copilărie. Este acea etapă a vieții în care totul era simplu, frumos și nu trebuia să facem mai nimic. Părinții ne făceau toate poftele (atât cât se putea și atunci când meritam) , iar  noi stăteam cât era „ziulica” de mare pe-afară cu prietenii, la joacă. Doamne , bine mai era !

Pe vremea aceea nu știam ce înseamnă calculator, laptop, tabletă sau telefonul mobil. Nimeni nu avea așa ceva, iar toată lumea se simțea minunat. Telefonul de „hai în casă” era un strigăt de la geam, sau de peste gard. Totul era perfect ! (cel puțin așa-l percepeam) . Aș mai trece prin copilărie de “n+1” ori și tot nu m-aș  sătura! Cred că este partea cea mai frumoasă a vieții. “Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţă. “(Horaţiu Mălăele)

Dacă ești părinte, asigură-te că iubitul tău copil, beneficiază de o copilărie  liberă, sănătoasă, fără stres, fără prea mult calculator, cu foarte multă joacă, cu foarte multe râsete.               

E trist că Tom și Jerry, Sandy Bell , șotronul, “ v-ați ascunselea”, bâza au fost toate înlocuite cu vorbitul ore în șir pe mess, cu ochii in tabletă la nesfârșit. Copiii noștri nu se mai întâlnesc oricând cu balaurul , cu zmeul zmeilor, cu zgripțuroaica cea haină  și niciunul

dintre copii nu mai vrea sa fie precum zâna sau chiar Făt Frumos  când vor fi mari! Este foarte important ca lumea fermecată, mirifică  a copilăriei, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla să o ducem cu noi, să nu o părăsim niciodată!    Asta pentru că , așa cum  spune un frumos proverb  “copilăria arată omul, după cum dimineața arata ziua”.

Să aveți copii sănătoși, frumoși  și pe interior  și pe dinafară, învățați-i să se bucure din orice și învățați de la ei să vă mirați… încă să vă mirați, încă să descoperiți, încă să zâmbiți!

“ Un copil poate oricând să învețe un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență tot ceea ce își dorește” ( Paulo Coelho)

Dar haideți să răspundem la câteva întrebări” întrebătoare” :   

• Ce face un copil când  învață să meargă și cade?  Se ridică imediat și zâmbește…
• Dar, ce face un om mare când cade (Ex.ne pierdem slujba, ne ceartă șeful, dăm faliment, avem un necaz, ne prinde o gripă,etc,)? Se ridica mai greu, se mai și văicărește, uneori nu se mai ridică,”toate m-i se-ntâmplă numai mie”, ne plângem de milă,etc.

             Concluzia este că avem ce învăța de la copiii care cad :să ne ridicăm, să nu ne lăsăm  călcați în picioare de „orișicine”, să facem ceva cu viața noastră, totul cu încredere și optimism. Asta trebuie să învățăm: nu te lăsa, continuă să continui !!! 

Iar dacă suntem părinți  mare grijă  cum îi educăm, cum îi creștem,nici într-un caz cu: “trebuie”, “nu fă asta, nu fă aia”, „ți-am spus să nu mai faci””nu pune mâna”, bătaia, pedeapsa, etc .nu cred că ajută. Copiii au nevoie mai mult de modele decât de critici. (Joseph Joubert),iar primele modele din viața  lor suntem noi părinții.

        Doamne bine le mai spunea marele  Tolstoi “În copilărie dorești totul, în tinerețe și la maturitate ceva anume, la bătrânețe nimic”. Foarte adevărat !