Obiceiul de a da vina pe altcineva pentru răul care ni se întâmplă se cheamă complexul lui Adam. Şi asta pentru că reflexul ne vine de la primul om, care după prima greşeală, aceea de a mânca din fructul interzis, când a fost luat la întrebări de Dumnezeu, a dat vina pe Eva – nu şi-a recunoscut vinovăţia.

Adevărul e că, de atunci, noi oamenii avem mania de a pune în cârca altcuiva, responsabilitatea pentru ceea ce ni se întâmplă mai puţin plăcut în viaţă.

Se povesteşte că într-o firmă, atunci când angajaţii s-au întors la lucru după pauza de masă au găsit cu toţii un e-mail cu următorul mesaj:

“Astăzi, colegul tău care te-a împiedicat de atâta timp să progresezi a murit.

                     Dacă vrei să-ţi iei rămas bun vino în sala de conferinţe.”

Oamenii intrau unul câte unul în sala în care pe masă stătea un coşciug. Fiecare se apropia să-l vadă pe cel care le pusese beţe în roate, cu sentimente amestecate: tristeţe, curiozitate şi oarece satisfacţie pentru că s-a dus. În coşciug nu era însă un om, ci o oglindă. Fiecare se vedea pe sine.

Era lecţia pentru nişte oameni ce sufereau de complexul lui Adam.

Sursa: romania-actualitati.ro

O poveste cam  sinistră și un „picuț” ciudată, dar care poate fi  o adevărată lecție de viață pentru fiecare dintre noi. Scriitorul prost dă vina pe pană , iar un  meşteşugar prost dă vina pe unelte , nu-i așa ? A da vina mereu pe „vecina” ( altcineva) nu ne rezolvă problemele , ba mai tare ni le adâncește. Dacă ne recunoaștem greșelile este mult mai sigur că repetarea lor nu va mai avea loc , totul în beneficiul nostru. 

Ș-apoi acolo unde fiecare dintre noi dăm vina pe celălalt, cu siguranță toată lumea e de vină.