Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată lucrările care au obţinut calificative maxime:
1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc
În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Profesorul a întrebat-o dacă are dificultăţi şi ea a răspuns:
– E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume!
Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Eleva a ezitat puţin şi apoi a răspuns:
– Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:
1. A vedea
2. A auzi
3. A mângâia
4. A savura
5. A simţi
6. A râde
7. A iubi
Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt atât de simple încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate! Ne-am obișnuit atât de mult cu ele, încât nu le apreciem doar atunci când ne lipsesc.
Nu uita: Lucrurile preţioase nu pot fi cumpărate sau construite de om.
Sursa : internetul
Majoritatea din cele șapte minuni enumerate de elevul nostru, cu siguranță le avem și merită să medităm pe această temă , totul pentru a reuși să apreciem asta cu adevărat. Ș-apoi fericirea nu va veni niciodată la cei care nu reușesc să aprecieze ceea ce au deja, iar noi „oamenii mari” știm să complicăm lucrurile de fiecare dată când este vorba de fericirea noastră.
Un lucru este sigur : simplu funcționează , complicat niciodată, iar cele șapte minuni ale lumii sunt, de fapt, opt, nouă , zece, … +∞ 🙂 … lista rămâne deschisă, depinde doar de alegerile pe care le facem pentru o viață minunată.