Vinovatul dovedit

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.

N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:

– Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.

– Să-mi fie iertat – zise ţăranul – dar sunt nevinovat.

– Cum îndrăzneşti să minţi? -sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!

– Aşa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?

– Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?

Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceas­ta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.

Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.

 „Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

O frumoasă poveste ,de la internet citire, despre tentaţia de a-i păcăli pe cei din jur și deznodământul binemeritat  al celui care crede că „hoțul neprins este negustor cinstit” .  După faptă și răsplată !

De s-ar întâmpla la fel (și în România noastră dragă) tuturor celor de teapa brutarului, Doamne  bine ne-ar mai merge !

Rămânem să fim optimiști în continuare .

7 comentarii la articolul “Vinovatul dovedit

  1. Cam așa e și cu pensia care s-a mărit, dar nu poți cumpăra mai multe ca înainte. Ei se fac că ne dau mai mulți bani, iar noi ne facem că-i credem. 😉
    Toate cele bune, dragă Cornel!

  2. Geneza 3/12 :” Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie langa mine , ea mi-a dat din pom si..am mancat . ” Al dracului tzaran cum , in loc sa-si asume personal fapta…al trage dupa el si pe brutar , ca sa nu plateasca doar el !!!! ” De s-ar întâmpla la fel (și în România noastră dragă) tuturor celor de teapa brutarului, Doamne bine ne-ar mai merge ! ” Cu umilinta si respect te-asi intreba : cum ai ajuns matale la concluzia ca , de fapt brutarul este sharlatanul ? N-ai auzit de prezumtia de nevinovatie , n-ai auzit de probe ? A cantarit cineva aluatul aluia inainte de-a fi pus in cuptor , dupa ce-a fost scoasa painea dar mai ales dupa doua sau trei ore , cand se prezuma ca i-a fost vanduta tzaranului ??? Untul , este unt : tot atata cantareste si acum si peste trei luni insa painea…painea devine mai usoara pe zi ce trece iar la noi in Romania { ca tot faceai si dumneata si nea Petre referire la ea } , asta se vede si fara binoclu 😉 . Respect M. Cooper si ” Rămânem să fim optimiști în continuare .” ! 😕

    • Intrebari intrebatoate ! Orice este posibil deci, iar legile pe la noi chiar ca sunt interpretabile, din pacate. Depinde din ce parte le privesti si le aplici !
      O zi excelenta sa ai , draga Marian !

Lasă un comentariu