Tragem linie și adunăm…

Imagini pentru contabilitatea vietii        Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
        O linie neagră
Și să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiți,
Câteva momente când era să fim frumoși,
Câteva momente când era să fim geniali, 


Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niște munți, cu niște copaci, cu niște ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos –
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Și cu aceeași femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înțelepciune am eliminat-o treptat.

Și, în sfârșit, o soartă
Și cu încă o soartă ( de unde-o mai fi ieșit?)
Fac două (Scriem una și ținem una,
Poate, cine știe, există și viață de apoi).

Poezia „Contabilitate”, de Marin Sorescu

11 comentarii la articolul “Tragem linie și adunăm…

  1. Se zice ca { Dinescu o spune nu eu } , Nichita Stanescu i-ar fi replicat ätunci cand l-a intalnit pe holul Casei Scriitorilor din Bucuresti : ” O femeie pe care am iubit-o / Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit / Fac … doar o femeie , / Dintre zecile ce ne puteau iubii … / Finalul poeziei este definitoriu caci , exista acea NECUNOSCUTA : ” Poate, cine știe, există și viață de apoi).” Trebuie sa existe altminteri , TOATA viata noastra a fost si s-a bazat doar pe minciuna iar Dumnezeu NU MINTE ! Dorindu-ti sa ai un final de saptamana cat mai apropiat de dorintele si necesitatile dumitale , ai tot respectul meu M.Cooper 801 !

  2. Minunată poezie. Cât de frumos, de profund, a putut să scrie marele poet Marin Sorescu! Cuvinte simple, dar atât de penetrante pentru inimile noastre. Grea de tot această „contabilitate” a vieții. Când e de tras linie, nu cred că iese chiar așa cum am fi dorit să iasă rezultatul… Până la urmă… vom vedea cu toți.
    Numai bine și zile cât mai frumoase! 🙂

  3. Vine o vreme când ne lasă memoria… 🙂 Zâmbesc eu, dar știți cum se zice: Nu e tocmai al meu!
    Pentru că am început să citesc versurile și am ajuns deja la a doua strofă până să-mi dau seama ce citesc de fapt. Ori poezia asta o știam pe de rost, cum se poate să nu-mi mai aduc aminte ?! Și cum se face că tocmai astăzi să-mi cadă înaintea ochilor două articole despre boala Alzheimer? Eu nu prea cred în coincidențe.
    Dacă-i așa, îmi pare foarte rău dragi cititori! Aveam atâtea povestiri pe care le păstrasem pentru mai târziu… Știți? Întocmai ca un enolog ce nu se îndură să dea cep la butoiul cu vin…în așteptarea de a se face și mai bun.

  4. Poezia lui Sorescu ne îndeamnă într-adevăr la bilanț, dar eu aș completa că prefer zece femei care să mă iubească și trec mai ușor cu vederea peste celelalte zece care nu m-au iubit. 😀
    Să fii iubit și mereu iubitor!

  5. Doctore, simt ceva mortal
    Aici, in regiunea fiintei mele
    Ma dor toate organele,
    Ziua ma doare soarele
    Iar noaptea luna si stelele.

    Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
    Pe care pana atunci nici nu-l observasem
    Si ma trezesc in fiecare dimineata
    Cu o senzatie de iarna.

    Degeaba am luat tot felul de medicamente
    Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
    Si chiar am citit niste carti
    Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
    Am fost bun si-am fost frumos…

    Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
    Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
    Cred ca m-am imbolnavit de moarte
    Intr-o zi
    Cand m-am nascut.

    Întotdeauna Marin Sorescu

Lasă un comentariu