Top 10 citate celebre…de la Victor Hugo citire

Imagini pentru citate victor hugo

Născut la 26 februarie 1802, la Beçanson, în regiunea Franche-Comté, Victor Hugo a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi, dramaturgi şi romancieri francezi. Marele scriitor romantic a fost şi pair al Franţei, senator al Parisului şi membru al Academiei Franceze.

Printre cele mai cunoscute opere ale lui Victor Hugo se numără „Mizerabilii” şi „Notre Dame de Paris”. 

Iată câteva din cele mai frumoase citate pe care ni le-a lăsat ,spre liniștea sufletului și neliniștea minții : 

 

1.Încearcă să trăieşti aşa încât să nu prea te faci remarcat acolo unde eşti, însă să ţi se simtă lipsa imediat ce dispari de-acolo.

2.La fiecare strănut al primăverii, apare o nouă floare.

3.Ceva ce nu s-a măsurat niciodată: întinderea speranţei.

4.Pe poteci strâmte si abrupte se ajunge la fapte mari.

5.Cel mai mare pericol social e prostia.

6.Ai curaj pentru marile supărări din viaţă şi răbdare pentru cele mici; după ce ţi-ai terminat cu bine treburile zilnice, dormi liniştit. Dumnezeu este treaz.

7.Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă.

8.Biblia ar trebui să fie pâinea zilnică şi nu prăjitura pentru ocazii festive.

9.Există un spectacol mai mare decât întinsul mării: cerul. Există şi un spectacol mai mare decât cerul: sufletul omenesc.

10.Râsul este soarele ce alungă iarna de pe chipul oamenilor.

Imagini pentru citate victor hugo Zambetul

7 comentarii la articolul “Top 10 citate celebre…de la Victor Hugo citire

  1. E bine să parcurgem zilnic astfel de citate, pentru a ne intra „în sânge” și a le savura de câte ori e nevoie.
    Salutări luminoase de peste deal, vecine!

  2. ” 7.Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă. ” Pe vremea cand Victor Hugo era pair al Frantei , pe vremea cand scrisese deja Mizerabilii , in Franta existau 300 de scoli si doar trei puscarii : la Paris , Tulon , si Marsilia … ocna { si oricum nu erau nici d’astea in prea multe locuri } nu se pune deoarece , aia nu prea aveau norocul , sansa lui Valjean . ” 5.Cel mai mare pericol social e prostia. ” Avea dreptate iar asta , se vede peste ani in… Romania secolului XXI : prostia si nu lipsa educatiei , asta este intr-adevar un pericol social ! Aia de la no.6 … de unde sa stie el saracu ca , peste niste sute de ani cineva va spune : „- Dormiti linistiti … F.M.I. VEGHEAZA ! ” Doamne , cati bani am pierdut la hotii aia >:( ! Ultimul este intr-adevar remarcabil avand in vedere , durerea prin care-a trecut insa… chiar si acele secunde cat dureaza bucuria , chiar si acelea trebuiesc pretuite la justa lor valoare mai ales ca , nu stim cand si daca vreodata , vom mai traii acele secunde . M.Cooper , iti doresc ca maine sa nu te lasi pacalit de nimeni 😉 . Iti doresc ca de maine , in viatza dumitale sa ai parte de cat mai multe bucurii iar prima dintre ele – pe care ti-o doresc din toata inima – ar fi : SANATATE !

Dă-i un răspuns lui M. Cooper Anulează răspunsul