Povestea bradului de Crăciun…

 

Se spune că demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului nostru Iisus mai păşeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, deşi era miez de zi.

Domnul Hristos şi Sfântul Petru, tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri, şi au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi. Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia cerurilor, unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători? Merii şi perii au spus că trebuie să-şi apere fructele, sălciile şi plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă şi au tăcut.

Dintre toţi, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: „Fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzişul meu e făcut din ace ascuţite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc şi mă socotesc nefolositor, dar, dacă vreţi să-mi cinstiţi acoperământul cu prezenţa voastră, eu vă voi primi cum voi şti mai bine şi am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese”.

Zis şi făcut. Domnul Iisus şi Sfântul Petru au fost păziţi cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru, pe cer. Atunci, ieşind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad:

„Dintre toţi copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca, de azi înainte, iarna, tu să nu-ţi mai lepezi frunzişul ca ceilalţi copaci, ci să-l păstrezi veşnic. Apoi, fie ca acele tale înţepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere şi să le vindece bolile, astfel încât ei să te preţuiască aşa cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească şi să pună pe ramurile tale toate bunătăţile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu eşti copacul cel mai drag Mie.”

Numai ce zise acestea şi Cel Sfânt dispăru, împreună cu Sfântul Petru, într-o geană de lumină. A rămas în pădure, însă, bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum şi această poveste murmurată de frunzişul copacilor, înfioraţi de minunea dumnezeiască…

Pare a fi ruptă din realitate această poveste minunată despre cum a ajuns bradul copac de leac și pom de Crăciun. Cât despre brad ,nu degeaba avem atâtea vorbe bune, venite din popor , precum „Fain ca bradul”, ” ‘Nalt ca bradul”, „Subțirel ca bradul”.

Sărbători fericite !

 

 

10 comentarii la articolul “Povestea bradului de Crăciun…

  1. Minunată poveste! Fie ca bucuria sfântă a acestor zile minunate, să ne lumineze toate clipele vieții noastre. Numai bine și La mulți ani! 🙂

Lasă un comentariu